Ştiri financiar-bancare şi economice din 10 martie 2015
Marea Britanie ar putea deveni cea mai importantă economie europeană în următorii 20 de ani, depăşind Germania, a afirmat, ieri, vicepremierul Nick Clegg, liderul Partidului Liberal-Democrat din ţară, informează Daily Mail. citeşte...
Relansarea sistemului alternativ de tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti, sub denumirea AeRO, a avut parte numai de o zi de glorie, chiar în şedinţa de debut, după care interesul investitorilor pentru noii emitenţi s-a evaporat. citeşte...
Lanţul de supermarketuri Kaufland a depăşit anul trecut compania OMV Petrom în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, prin deschiderea de noi magazine pe teritoriul României. Kaufland a ajuns la un număr de peste 22.000 de salariaţi faţă de 16.000 cât sunt la OMV Petrom. citeşte...
Indicele bursier Dow Jones de pe Wall Street, New York, a închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în creştere cu 0,78%, ajungând la 17.995,72 puncte iar indicele S&P 500 a urcat cu 0,39%, la 2.079,43 puncte. citeşte...
Scopul proiectului care prevede că serviciile medicale ar putea fi prestate în regim privat în spitalele publice la cererea pacientului este acela de a face să dispară “plăţile informale”, a declarat luni la Parlament ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. citeşte...
Transportatorul feroviar de stat CFR Călători a reuşit anul trecut să-şi crească numărul de pasageri pentru prima oară după venirea crizei, ajungând la 56,1 milioane de călătorii, un plus de aproape 16% faţă de anul 2013. citeşte...
Oficialităţile de la Chişinău se contrazic în privinţa cauzelor care au dus la deprecierea monedei naţionale. În timp ce guvernatorul Băncii Naţionale dă vina pe scăderea exporturilor şi a fluxurilor financiare din străinătate, membrii comisiei de anchetă spun că deprecierea leului are legătură directă cu banii alocaţi de BNM pentru a preveni falimentarea Băncii de Economii. citeşte...
Toni Greblă, primul (fost) judecător de la Curtea Constituţională a României a fost reţinut de DNA! Toni Greblă a fost şi şeful comisiei juridice a Senatului României. citeşte...
Inflaţia anuală a ajuns la 0,4% în februarie, un nou minim record, cu puţin sub nivelul înregistrat în ianuarie 2015, de 0,41%, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică. citeşte...
Câştigul salarial mediu nominal net a fost în ianuarie de 1.740 lei, în scădere cu 6,8% comparativ cu decembrie, dar în creştere cu 7,1% faţă de aceeaşi lună din 2014, cele mai mari valori înregistrându-se în extracţia petrolului şi a gazelor naturale, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante. citeşte...
Retailerul britanic internaţional Debenhams deschide în Bucureşti un department store de 2.800 mp, în centrul comercial Bucuresti Mall. Magazinul, care se deschide la finalul lunii martie, va ocupa 3 etaje şi include colecţii de modă, de beauty şi gama casă pentru întreaga familie. Investiţia totală pentru deschiderea sa depăşeşte un milion de euro. citeşte...
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut în ianuarie 2015 cu 5,6% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, arată datele Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi. citeşte...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de astăzi în creştere. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urcă procentual cu 0,41%, fiind cotat la 7.134,18 puncte. citeşte...
Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, are acces direct în turul al doilea la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells. Prima sa adversară va fi o jucătoare ar putea fi o jucătoare din Spania. citeşte...
Principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se depreciază cu 0,33%, la 6.853,88 puncte. citeşte...
Nivelul fondurilor aflate în depozitele băncilor elene pare să se fi stabilizat după încheierea acordului pentru extinderea asistenţei financiare, a declarat o sursă de la Banca Centrală Europeană. citeşte...
Direcţia Naţională Anticorupţie susţine orice iniţiativă legislativă sau instituţională care va duce la confiscarea efectivă a bunurilor indisponibilizate şi faţă de care s-a dispus confiscarea, a declarat marţi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la intrarea în sediul Ministerului Public, unde are loc şedinţa de bilanţ pe 2014. citeşte...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi le-a spus oficialilor greci că se confruntă cu o situaţie critică şi că trebuie să-i lase pe reprezentanţi zonei euro se întoarcă la Atena, dacă vor să obţină un ajutor suplimentar, afirmă doi oficiali europeni. citeşte...
Funcţionarii care lucrează cu fonduri europene vor primi salarii mărite, în urma unei evaluări bianuale, conform unor criterii propuse de Banca Mondială, a precizat, marţi, ministrul fondurilor Europene Eugen Teodorovici pentru RFI. citeşte...
Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a firmei aeriene Ten Airway, deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender. citeşte...
|
|
|