Ştiri financiar-bancare şi economice din 11 octombrie 2011
Statul a încasat din accize la tutun, în primele nouă luni ale acestui an, 1,27 miliarde de euro, cu 38% mai mult decât în perioda similară a anului trecut, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. citeşte...
New York Stock Exchange a încheiat în creştere şedinţa susţinută ieri, sprijinită prin suflarea de optimism adusă duminică seară de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel: Dow Jones a câştigat 2,97% şi NASDAQ 3,50%, potrivit surselor de presă. citeşte...
Pieţele bursiere din Asia au avansat semnificativ azi dimineaţă, în acord cu bursele europene şi americane din ziua precedentă, într-un climat de optimism după voinţa declarată a Germaniei şi Franţei de a rezolva criza datoriilor suverane. citeşte...
Băncile europene se aşteaptă ca liderii UE să le determine să-şi majoreze capitalul în cadrul unui plan franco-german de rezolvare a crizei datoriilor de stat din zona euro, după ce guvernele din Belgia şi Franţa au intervenit pentru salvarea grupului financiar Dexia, transmite Reuters, citată de Mediafax. citeşte...
Preşedintele miniştrilor europeni de Finanţe, Jean-Claude Juncker, a apreciat ieri seară că trebuie evitată cu orice preţ situaţia în care o ţară din zona euro să dea faliment, transmite AFP. citeşte...
Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45%, nivelul minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an, reiese din datele publicate marţi de INS, relatează Mediafax. citeşte...
Laureaţii premiului Nobel pentru economie din acest an, Thomas Sargent şi Christopher Sims, nu au o soluţie pentru criza datoriilor de stat din Europa, însă recomandă guvernelor din zona euro să se îndrepte către o uniune fiscală dacă vor ca moneda unică să supravieţuiască, transmite Reuters, citată de Mediafax. citeşte...
Carrefour continuă expansiunea deschizând supermarketul Carrefour Market Şincai, în Bucureşti, mâine, 12 octombrie, potrivit unui comunicat de presă. citeşte...
Problemele cu care se confruntă zona euro pun în pericol întreaga economie mondială, iar criza a atins o „dimensiune sistemică“, a declarat Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene. citeşte...
Fondul Monetar Internaţional va revizui în scădere prognoza de creştere economică a României pentru anul viitor, a declarat astăzi Tony Lybeck, reprezentantul FMI la Bucureşti. citeşte...
Soarta unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte rezidenţiale din Bucureşti se va decide în tribunal. Se pare că răbdarea băncii finanţatoare a luat sfârşit. În plus, dezvoltatorii proiectului mai sunt implicaţi şi într-o dispută cu Strabag. citeşte...
Persoanele care pariază utilizând platforme sau site-uri de jocuri de noroc neautorizate în România pot face închisoare de la 6 luni la 2 ani, potrivit lui Cristian Costea, partener la casa de avocatură Boştină&Associates. citeşte...
Autoritatea Bancară Europeană a cerut băncilor să prezinte date actualizate. Finalitatea acestui demers ar putea fi scoaterea la suprafaţă a "găurilor" date de datoriile suverane portofoliilor băncilor. citeşte...
Moneda naţională a revenit marţi pe depreciere în raport cu euro la referinţa BNR, cursul urcând cu 0,60% (2,59 bani), până la 4,3312 lei. Mişcările leului pe piaţa valutară erau însă în linie cu cele ale monedelor din regiune, zlotul şi forintul. citeşte...
Pe fondul protestelor de pe Wall Street, hackerii au încercat fără succes să doboare site-ul Bursei de Valori New York (NYSE), potrivit presei americane. citeşte...
Liderii europeni şi-au autoimpus un deadline de două săptămâni pentru a se pune de acord asupra unui plan de rezolvare a crizei datoriilor din zona euro, a spus un înalt oficial european, menţionând că acesta va include o decizie finală asupra planului de salvare a Greciei şi o nouă strategie de recapitalizare a băncilor din zona euro. citeşte...
Grupul RCS&RDS a reluat negocierile pentru cumpărarea operatorului de cablu UPC România, iar şansele ca afacerea să fie încheiată "sunt extrem de mari", relatează HotNews.ro. citeşte...
Conducerea Fiscului face, în permanenţă, controale în vămi pentru depistarea faptelor de corupţie, în condiţiile în care acţiunile majore de lunile trecute finalizate cu arestări nu au stârpit corupţia din vamă, a afirmat Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), astăzi, la o conferinţă de presă pe tema contrabandei cu ţigări. citeşte...
România riscă o creştere economică "târâtoare", de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condiţiile în care evoluţia depinde foarte mult de exterior, iar statul nu mai beneficiază de intrările de capital din trecut, consideră Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. citeşte...
Grecia va primi 8 miliarde euro în luna noiembrie de la FMI şi UE după ce rapoartele misiunii comune la Atena a reprezentanţilor Comisiei Europene, FMI şi BCE, care s-a încheiat marţi, vor fi avizate de către miniştrii Finanţelor din zona euro şi Consiliul Director al FMI. citeşte...
|
|
|