Ştiri financiar-bancare şi economice din 12 decembrie 2015
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să lanseze în dezbatere publică, în primul trimestru al anului viitor, un proiect de lege privind redevenţele, care să între în vigoare în 2017, a declarat, vineri, ministrul de resort Anca Dragu, în cadrul prezentării generale a bugetului de stat pe 2016, din şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament. citeşte...
Vânzările grupului Volkswagen pe plan global au scăzut cu 2,2% în noiembrie, majorarea livrărilor în Europa şi China nereuşind să compenseze declinul din SUA şi alte regiuni. citeşte...
Un număr de 239 de amendamente au fost depuse la proiectul de buget pe 2016, până vineri seară, iar dintre acestea 173 au fost admise în comisiile de specialitate, a declarat senatorul Viorel Arcaş, preşedintele Comisiei de buget-finanţe. citeşte...
Pârtiile de schi din staţiunile montane Straja şi Parâng, din Valea Jiului, sunt pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă, stratul de zăpadă bătătorită fiind de circa 25 de centimetri, potrivit informaţiilor oferite vineri de salvamontiştii din cele două zone schiabile. citeşte...
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat vineri, 11 decembrie, că, în curând, va exista în şcoli un program de ştiinţă, care însă nu îi va „încărca pe elevi”, ci îi va stimula. citeşte...
Compania irlandeză Ryanair, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa, intenţionează să îşi crească prezenţa în România, prin crearea a până la cinci baze de operaţiuni în următorii ani, a declarat directorul general Michael O'Leary, citat, in editia online, de publicaţia Air Transport World. citeşte...
În luna mai, Banca Naţională a Austriei (OeNB), instituţie care administrează cele 280 de tone de aur a statului, a informat că până în 2020 aproximativ 50% din rezervele de metal galben vor fi păstrate în ţară, 30% la Londra şi 20% în Elveţia. În prezent, cea mai mare parte din aceste rezerve sunt depozitate în Marea Britanie. citeşte...
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în coborâre. Dow Jones s-a depreciat cu 1,76%, ajungând la 17.265,21 puncte, iar indicele S&P 500 a scăzut cu 1,94%, la 2.012,37 puncte. citeşte...
Guvernul ungar a propus reducerea taxei pe activele băncilor de la 1 ianuarie 2016, ca urmare a semnalelor informale venite de la Comisia Europeană, a anunţat Ministerul ungar al Economiei. citeşte...
Agenţia de rating Moody's a îmbunătăţit perspectiva de rating a României de la stabilă la pozitivă şi a reconfirmat rating-ul suveran la Baa3 (grad investiţional), informează Ministerul Finanţelor Publice printr-un comunicat. citeşte...
Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a prezentat sâmbătă proiectul unui acord 'istoric' privind limitarea încălzirii globale la mai puţin de 2 grade Celsius prin raport la epoca preindustrială, acord menit să transforme fundamental, în următoarele câteva decenii, economia nesustenabilă bazată pe consumul combustibililor fosili din prezent şi să limiteze schimbările climatice. citeşte...
Propunerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) de creştere a capitalului social minim la agenţiile de turism ar urma să fie introdusă în Legea Turismului. citeşte...
Europarlamentarul Cristian Buşoi, desemnat de PNL pentru a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei, de anul viitor, a declarat sâmbătă, că marile priorităţi pentru Bucureşti sunt construirea unui spital integrat, rezolvarea traficiului rutier şi costurile sistemului de încălzire. citeşte...
Producţia industrială a Chinei a crescut cu 6,2 % în noiembrie, comparativ cu perioada similară din 2014, o uşoară accelerare după creşterea interanuală de 5,5% din octombrie, conform datelor publicate sâmbătă de Biroul Naţional de Statistică (BNE). citeşte...
Reprezentativa României va evolua în grupa A la Euro-2016, alături de selecţionatele Franţei, Albaniei şi Elveţiei, s-a stabilit, sâmbătă, la tragerea la sorţi de la Paris. citeşte...
|
|
|