Ştiri financiar-bancare şi economice din 13 octombrie 2014
Eliminarea cotei de lapte începând de anul viitor, coroborată cu stocurile mari de lapte praf existent în Europa, va conduce la o scădere a efectivelor de ovine şi bovine în ţara noastră, ne-a declarat Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL). "În aceste condiţii, preconizez că preţul laptelui îşi va relua creşterea începând din iulie 2015", ne-a mai spus domnia sa. citeşte...
Grupul rus Lukoil pare că vrea să-şi continue activitatea de rafinare din ţara noastră, deşi oficiali ai Petrotel au ameninţat, săptămâna trecută, cu închiderea unităţii din Ploieşti. citeşte...
Cartofii au înregistrat cea mai spectaculoasă ieftinire atât în luna septembrie, faţă de august, cu aproape 25%, cât şi de la începutul anului şi până în prezent, perioadă în care preţul cartofilor a scăzut cu peste 37%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. citeşte...
Universitatea Spiru Haret, Universitatea Titu Maiorescu, Universitatea Româno-Americană, Universitatea Bioterra, Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa au avut cele mai spectaculoase prăbuşiri ale profitabilităţii din 2008 încoace, dintre toate universităţile private acreditate. Cele mai multe universităţi private merg semnificativ mai prost decât în 2008 iar falimentul e inevitabil, dacă va continua tendinţa ultimilor şase ani. citeşte...
Ritmurile de creştere pentru exporturi, producţie industrială şi consum au frânat în august, iar construcţiile şi-au continuat declinul, confirmând scenariul încetinirii economiei. citeşte...
Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, a afirmat duminică seară că, în special din cauza conjuncturii nefavorabile din Europa, creşterea germană va rămâne sub estimări. citeşte...
Peste 450.000 de angajaţi ai Sistemului public de sănătate din Marea Britanie (NHS) sunt aşteptaţi să intre în grevă, astăzi, în semn de protest faţă de refuzul Guvernului de a le acorda o mărire de salariu, transmite presa internaţională. citeşte...
Economice în memoria lui Alfred Nobel pentru “analiza sa în domeniul puterii pieţei şi a mecanismelor de reglare”. Premiul, instituit în anul 1969 de Banca Centrală a Suediei, este acordat de Academia Regală Suedeză după aceleaşi principii ca şi toate premiile Nobel. citeşte...
Principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se depreciază cu 0,44%, la 6.312,31 puncte. citeşte...
Marile bănci europene au strâns mult mai mult capital înaintea testelor de stres din acest an decât au făcut la precedentele teste derulate în 2011 de Banca Central Europeană (BCE), arată o analiză a pieţelor de capital realizată de firma de avocatură Linklaters. citeşte...
Toate cele 17.000 de vouchere alocate persoanelor fizice în Programul ‘Rabla’ din acest an s-au epuizat cu o lună înainte de termenul-limită, a anunţat, luni, Ministerul Mediului şi Schimbările Climatice. citeşte...
Pensiile vor creşte cu 5% din ianuarie 2015, iar indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap vor fi majorate cu 16%, a declarat luni, la o conferinţă despre pensiile private, ministrul Muncii, Rovana Plumb. citeşte...
Cotaţiile futures la porumb au scăzut astăzi pentru a doua şedinţă consecutivă, după ce Departamentul american al Agriculturii (USDA) a dat vineri publicităţii un raport în care susţine că recolta din acest an va depăşi nivelul record preconizat anterior, transmite Reuters. citeşte...
Flanco Retail a înregistrat vânzări în creştere cu 10% în primele nouă luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, şi a ajuns la o cifră de afaceri de 480 de milioane de lei (110 milioane euro). Anul acesta, tehnologia (segmentul telecom şi televizoarele cu diagonală mare) şi produsele de necesitate (electrocasnicele mari şi mici) au fost principalele direcţii de vânzare. citeşte...
Livrările de gaze ruseşti în România sunt luni cu 9,2% mai mici decât cele normale, deşi, iniţial, Gazprom anunţase o reducere de 10,6% pentru această zi, au declarat reprezentanţii Departamentului pentru Energie. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4030 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,06 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4036 lei. citeşte...
Rubla rusească a coborât luni, 13 octombrie, la un nou minim istoric în raport cu moneda euro, afectată de criza din Ucraina şi consecinţele sale asupra economiei Rusiei dar şi de scăderea cotaţiei petrolului. citeşte...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii la Ministerul Educaţiei într-un caz privind o presupusă fraudă cu fonduri europene. DNA a primit un denunţ potrivit căruia funcţionari din minister încearcă să modifice documentaţia unor proiecte educaţionale şi să ascundă probe. citeşte...
Între Fisc şi contribuabili există o relaţie de tip poliţist-infractor, este de părere Dan Bădin, partener în cadrul departamentului de servicii fiscale al Deloitte România. Dan Bădin a fost invitat luni la ZF Live. citeşte...
Situaţiile financiare ale Astra pentru anul 2013 întocmite de KPMG Advisory, administratorul special al companiei numit de ASF, nu reflectă realitatea economică a asigurătorului şi agravează artificial situaţia companiei, se arată într-un răspuns al The Nova Group Investments România. citeşte...
|
|
|