Ştiri financiar-bancare şi economice din 14 ianuarie 2015
Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să trateze în mod serios riscurile legate de deflaţia din zona euro şi să nu amâne adoptarea unor măsuri ca răspuns la această situaţie, conform spuselor lui Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor instituţiei. citeşte...
Comisia Europeană a anunţat ieri că investiţiile publice şi reformele structurale ar putea să ofere un spaţiu de manevră pentru ţările membre care încalcă prevederile referitoare la deficitul bugetar. citeşte...
Ţara noastră ocupă locul 10 din 42 de ţări într-un top Euler Hermes după creşterea numărului de insolvenţe în 2014, fiind inclusă în grupa ţărilor cu nivel record de firme intrate în incapacitate de plată şi care "se chinuie" să se stabilizeze, însă pentru acest an este estimată o scădere uşoară, de 1%. citeşte...
Sistemele de încălzire centralizată a oraşelor din ţara noastră primesc, de câţiva ani buni, subvenţii din trei surse: alocaţii de la consiliile locale, bonusul de cogenerare pentru centralele care produc simultan energie şi agent termic, dar şi facilitatea de a cumpăra gaze la preţul plătit de populaţie, care este cel mai mic din piaţă. Aceste subvenţii mai pot fi acordate până în anul 2023 cel târziu. citeşte...
Cele mai mari datorii sunt la bănci, la Electrica şi la AAAS. Creditorii care vor fi despăgubiţi cu prioritate sunt cei cu creanţe garantate, statul şi salariaţii. Circa 270 de milioane de euro reprezintă creanţe chirografare, care au şanse foarte mici să mai fie recuperate. citeşte...
Nervozitatea pe pieţele financiare creşte pe măsură ce se apropie data de 22 ianuarie, când Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea porni propria tiparniţă de euro. Jucătorii la bursă se aşteaptă ca volatilitatea cotaţiilor să fie foarte în tot anul 2015, din cauza întârzierii relansării economiei Zonei Euro, în contratimp cu progresele economiei americane. Ieftinirea petrolului nu este un factor pozitiv. citeşte...
Rata inflaţiei a coborât sub 1% pentru prima dată după 1990, iar BNR poate ajunge în situaţia paradoxală de a încerca să evite deflaţia, după o luptă de mai bine de 20 de ani cu inflaţia ridicată. citeşte...
Banca Mondială estimează că economia românească va creşte cu 2,9% în acest an, după un avans de 2,6% în 2014, potrivit raportului 'Global Economic Prospects' publicat miercuri de instituţia financiară internaţională. citeşte...
Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, şi din Toronto, Canada, au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere. Dow Jones s-a depreciat cu 0,15%, ajungând la 17.613,68 puncte iar indicele S&P 500 a scăzut cu 0,26%, la 2.023,03 puncte. citeşte...
Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se prezinte miercuri în faţa magistraţilor în cadrul dosarului său de incompatibilitate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ia în discuţie cauza în care Agenţia Naţională de Integritate îl acuză de incompatibilitate. citeşte...
Creşterea economică a Statelor Unite a dus la aprecierea dolarului în raport cu majoritatea celorlalte monede. Afirmaţia este valabilă mai ales în cazul euro, al cărui curs de schimb se apropie de paritate cu dolarul, notează CNN. citeşte...
Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în urcare cu 0,1 puncte procentuale creşterea economică din trimestrul al treilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 3% la 3,1% serie ajustată sezonier şi de la 3,2% la 3,3% la serie brută, iar la 9 luni de la 2,8% la 2,9% serie brută, potrivit datelor provizorii remise azi redacţiei de INS. citeşte...
Numărul total al utilizatorilor români de Facebook a crescut cu 8,57% anul trecut, ajungând până la 7,6 milioane, iar cel al paginilor autohtone a urcat cu 12,75%, până la 26,785. Numărul conturilor de utilizatori s-a triplat în cinci ani, după ce în 2011 se găseau doar 2,45 milioane. Creşterea oricum s-a apropiat de maximul posibil, fapt vizibil în numărul anual de conturi noi. După un salt de două milioane în 2011, 1,2 milioane în 2012 şi 1,4 milioane în 2013, anul trecut creşterea a fost doar de 0,6 milioane. citeşte...
Ucraina a oprit exporturile de energie electrică spre Republica Moldova şi Belarus, din cauza unui deficit energetic intern, a anunţat, ieri, serviciul de presă al Ministerului ucrainean al Energiei. citeşte...
Compania aeriană Wizz Air a anunţat că a transportat 15,8 milioane de pasageri în 2014, în creştere cu 17% faţă de anul anterior. citeşte...
Preşedintele Băncii Central Europene, Mario Draghi, a afirmat că o politică monetară expansivă este necesară pentru a se ajunge la o stabilitate a preţurilor în zona euro, iar Consiliul guvernatorilor BCE este determinat să ia măsuri pentru îndeplinirea acestui obiectiv. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4935 lei pentru moneda europeană, în urcare cu 0,82 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4853 lei. citeşte...
Principalele burse asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze a coborât cu 1,71% la 16.796 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong scădea cu 0,43% la 24.112,60 puncte. citeşte...
Inflaţia se va situa la 0,8% în România în acest an, mult sub aşteptările pieţei, care miza pe o rată de 2,5%, însă, dintre ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est, doar România şi Cehia vor evita deflaţia cauzată de scăderea preţului petrolului, estimează analiştii de la Capital Economics. citeşte...
Mai multe fonduri de pensii administrate de ING şi-au majorat pachetul de acţiuni deţinute la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la 5,57%, prin achiziţii reprezentând 0,62% din capitalul BVB, derulate în data de 9 ianuarie, când a intrat în vigoare majorarea pragului de deţinere de la 5% la 20%, potrivit unui raport transmis bursei. citeşte...
|
|
|