Ştiri financiar-bancare şi economice din 16 februarie 2012
Ministerul Transporturilor şi unităţile din subordinea sa vor publica în fiecare zi pe site-urile proprii situaţia plăţilor efectuate către furnizorii de servicii. citeşte...
După fix zece zile de la anunţul inaugurării unui magazin în sectorul 5, Lidl deschide, pe 16 februarie, un nou magazin în Bucureşti, dar în sectorul 2. Reţeaua sa din România ajunge astfel la 136 de magazine. citeşte...
Sistemul de sănătate are nevoie de adoptarea unei noi reforme deoarece sănătatea reprezintă ultimul bastion al reformelor care nu a fost atins, a declarat Theodor Alexandrescu, director general Alico Asigurări, companie ce face parte din grupul MetLife. citeşte...
Peste 250 mii tone de carne au fost importate în primele 10 luni din 2011, în schimb, exporturile au fost de trei ori mai mici, respectiv de numai 83 mii tone. citeşte...
China l-a lăudat joi pe preşedintele Băncii Mondiale Robert Zoellick, care şi-a anunţat plecarea pentru data de 30 iunie, şi şi-a exprimat speranţa că succesorul acestuia va fi ales pe baza "meritelor", în contextul în care nu puţine sunt vocile care se ridică împotriva numirii unui american. citeşte...
Un cercetător de la Universitatea din California de Sud a monitorizat peste 20 de bancheri timp de 10 ani, interval în care fiecare dintre aceştia s-a îmbolnăvit din cauza stresului. De la insomnie, alcoolism, boli cardiace şi până la tulburări de alimentaţie şi de caracter, toate aceste boli sunt din ce în mai întâlnite în rândul celor care lucrează în domeniul bancar. citeşte...
Pentru acest guvern, relaţia cu Parlamentul este de o importanţă decisivă, a declarat premierul Mihai-Răzvan Ungureanu în cadrul unei şedinţe organizate de Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, având ca temă desfăşurarea activităţilor din cadrul relaţiilor dintre Guvern şi Parlament, relatează Hotnews.ro. citeşte...
Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, a finalizat preluarea Volksbank International (VBI), divizia din Europa Centrală şi de Est a grupului austriac Volksbank, conform acordului încheiat anterior, fără divizia din România, însă preţul a fost redus la 505 milioane de euro. citeşte...
France Telecom, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Franţa, a anunţat joi că a ajuns la un acord preliminar cu grupul Orascom pentru a prelua participaţia acestuia din urmă la societatea lor mixtă Mobinil, o tranzacţie estimată la 2 miliarde de dolari, urmând ca ulterior să delisteze cel mai mare operator de telefonie mobilă din Egipt. citeşte...
China, cel mai mare creditor străin al Statelor Unite, şi-a redus la sfârşitul anului trecut expunerea pe obligaţiunile americane pentru a putea ajuta la împrumutarea statelor europene care se confruntă cu o criză tot mai acută a datoriilor suverane, scrie Bloomberg. citeşte...
Autorităţile trag de timp şi au reuşit să amâne încă o dată termenul stabilit cu instituţiile financiare internaţionale de reziliere a contractelor Hidroelectrica cu „băieţii deştepţi” din energie. citeşte...
Tribunalul Bucureşti a rămas, joi, în pronunţare în cazul insolvenţei Mic.ro, urmând să decidă şi dacă admite cererea companiei ca lichidatorul să fie RVA Insolvency sau solicitarea creditorilor ca lichidatorul să fie numit de ei. citeşte...
Finanţele publice ale statului elen au primit un mic sprijin din partea Uniunii Europene (UE), scrie cotidianul Kathimerini, după ce executivul comunitar a anunţat că va înapoia Greciei 35 de milioane de euro, reprezentând o amendă aplicată eronat în privinţa plăţii de subvenţii pentru agricultură. citeşte...
Rompetrol Rafinare, parte a Grupului Rompetrol, a înregistrat, anul trecut, o creştere cu 35% a cifrei consolidate de afaceri până la 4,8 miliarde dolari şi o majorare cu 8% a profitului operaţional (EBITDA), de la 5,9 milioane dolari în 2010 până la 6,36 milioane dolari. citeşte...
Constructorul auto american General Motors Co a anunţat că în 2011 a înregistrat un profit record, la doi ani după ce a fost salvat de la faliment de contribuabilii americani, transmite AP. citeşte...
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu l-a invitat pe şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, la o întâlnire de lucru pe teme economice de actualitate. citeşte...
|
|
|