Ştiri financiar-bancare şi economice din 21 decembrie 2010
Ionuţ Popescu, fostul director general al Fondului Proprietatea, a încasat o remuneraţie totală de 246.232 lei (58.620 €) pentru mandatul de nouă luni de director general, ce ar echivala unui venit lunar de peste 6.500 €, chiar dacă a anunţat public că a va fi plătit lunar cu salariul unui secretar de stat de circa 1.200 € net, arată documentele de listare. citeşte...
Parlamentul ungar a adoptat o lege prin care se desfiinţează Consiliul Bugetar, o structură independentă înfiinţată în urmă cu doi ani pentru supravegherea măsurilor guvernului de reducere a deficitului bugetar. citeşte...
Franţa şi Germania cer oficial amânarea aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen, scrie rfi.ro. Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia Malmstrom, se spune că această aderare ar fi “prematură”, dacă ar avea loc în martie 2011. citeşte...
Meteorologii au anunţat ploi şi vreme caldă de Crăciun, în toată ţara. Temperaturile vor fi mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă. citeşte...
Deficitul comercial al Italiei în relaţia cu statele din afara Uniunii Europene s-a agravat puternic în noiembrie, până la 1,899 mld. €, în comparaţie cu cifra de 77 mil. € înregistrată în urmă cu un an, a anunţat azi institutul naţional de statistici Istat, potrivit estimărilor preliminare. citeşte...
Nici măcar comercianţii de articole sportive de iarnă nu se pot bucura de zăpadă, fiindcă nu puţini cumpărători amână ziua cumpărăturilor, fiindu-le teamă să se deplaseze pe un carosabil acoperit de polei. Singurii care fac profituri însemnate zilele acestea sunt producătorii de substanţe pentru dezăpezire. citeşte...
Jurnalistul Robert Turcescu este în discuţii avansate pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al postului Sport Total FM. citeşte...
Circulaţia turistică în perioada sărbătorilor de iarnă va stagna la nivelul din 2009, iar încasările agenţiilor vor scădea cu până la 15%, chiar dacă cererea pentru Crăciun a crescut uşor, atât pe segmentul intern cât şi extern, estimează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). citeşte...
Românii care lucrează în străinătate au trimis, în perioada 2005-2010, 38,819 mld. $ în ţară, cei mai buni ani fiind 2007 şi 2008, iar cel mai slab 2010, potrivit datelor şi estimărilor Băncii Mondiale (BM). citeşte...
Potrivit prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice, contribuţiile plătite la fondurile de pensii facultative, sunt deductibile de la calculul contribuţiilor de asigurări sociale, anunţă Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. citeşte...
Uniunea Europeană a criticat aspru aeroporturile europene pentru proasta gestionare a situaţiei provocate de condiţiile meteo nefavorabile. citeşte...
Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, le va oferi compensaţii clienţilor care au achiziţionat telefoane Apple iPhone 4 la preţurile din oferta iniţială, caere erau mai mari cu 50 până la 100 de euro, a anunţat compania pe contul său de pe reţeaua socială Twitter. citeşte...
Aprobarea Codului Muncii se amână cu o lună, până pe 21 ianuarie 2011, amânarea fiind obţinută de sindicalişti în urma discuţiilor cu premierul Emil Boc. citeşte...
European Forecasting Network (EFN), unul dintre mecanismele de prognoză ale Comisiei Europene, a publicat aseară raportul privind Zona Euro, pentru intervalul 2011-2012. Potrivit acestuia, rata de creştere economică a regiunii va continua să scadă progresiv în următorii doi ani, iar şomajul va rămâne de peste 10%. citeşte...
Fondul Proprietatea a câştigat 554 de milioane de lei din vânzarea în 2009 a unor pachete minoritare la companiile din grupul CEZ România, Petrom Aviation şi Centrofarm, rezultatul reprezentând diferenţa dintre numerarul primit, adică 980 de milioane de lei, şi valoarea contabilă a acestor acţiuni - 425 de milioane de lei. citeşte...
Reprezentantii confederatiilor patronale UGIR-1903 si CONPIROM sustin ca incasarile prevazute in bugetul de stat pentru anul 2011 sunt supraevaluate, in special cele din colectarea TVA. In plus, patronatele anticipeaza ca economia romaneasca va stagna anul viitor, in timp ce prognoza bugetului pe 2011 prevede o crestere de 1,5%. citeşte...
Tribunalul Bucureşti a decis ca proiectul de divizare a Hidroelectrica SA, proiectul de fuziune prin absorbţie în vederea constituirii Companiei Naţionale Hidroenergetica, precum şi proiectul de fuziune prin contopire în vederea constituirii Companiei Naţionale Electra nu sunt legale, ca urmare nu pot fi inregistrate. citeşte...
Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, că scrisorile oficialilor Germaniei şi Franţei privind amânarea aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen reprezintă o acţiune ilegală, imorală şi discriminatorie. citeşte...
Înainte de Craciun şi Revelion, românii caută online variantele cele mai bune pentru meniurile pe care le vor servi de sărbători, cadourile pe care le vor oferi celor dragi, prognoza meteo, precum şi modalităţi de a se distra la final de an, potrivit căutărilor realizate pe site-urile monitorizate de trafic.ro. citeşte...
Suma imprumutata intr-o singura luna de catre guvernul britanic a ajuns la un nou record in noiembrie: 23,3 mld. lire sterline (27,4 mld. euro), fara a socoti sprijinul guvernamental pentru sectorul financiar. citeşte...
|
|
|