Ştiri financiar-bancare şi economice din 22 iunie 2016
Preşedintele Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA), Janet Yellen, a avertizat, ieri, că o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE (Brexit) ar avea "repercusiuni economice semnificative" asupra SUA. citeşte...
Mecanismul European de Stabilitate (ESM) a transferat Greciei, ieri, suma de 7,5 miliarde de euro, după încheierea evaluării performanţelor ţării, conform anunţului făcut de preşedintele acestui fond, Klaus Regling. citeşte...
Banca britanică deţinută de stat "Royal Bank of Scotland Group" Plc vrea să elimine circa 900 de locuri de muncă în ţara de origine, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de agenţia Reuters, astfel că totalul celor disponibilizaţi în ultimele patru luni din această instituţie va ajunge la aproximativ 5% din forţa de muncă locală. citeşte...
Un Brexit va conduce la o încetinire a creşterii economice în Marea Britanie sau, cel mai probabil, la o recesiune, care va avea reverberaţii în UE, este de părere domnul Lucian Croitoru, consilierul Guvernatorului BNR. Domnia sa opinează că, dacă nu va fi Brexit, atunci, dimpotrivă, pieţele, care au căzut în ultima perioadă pe fond emoţional, îşi vor reveni. citeşte...
Patru dintre principalii indici bursieri asiatici erau în creştere la mijlocul şedinţei de tranzacţionare de astăzi. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze se deprecia cu 0,73%, la 16.051,23 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong sporea cu 0,35%, la 20.740,37 puncte. citeşte...
Trei dintre principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare. Dow Jones s-a apreciat cu 0,14%, ajungând la 17.829,73 puncte, iar indicele S&P 500 a sporit cu 0,27%, la 2.088,9 puncte. citeşte...
Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se apreciază cu 0,53%, fiind cotat la 6.542,26 puncte. citeşte...
Principalii indici bursieri europeni au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se apreciază cu 0,41%, la 6.251,83 puncte. citeşte...
Parlamentarii care şi-au angajat rude în cabinetele parlamentare înainte de 21 august 2013 nu mai pot fi acuzaţi de conflict de interese. Amnistia a fost votată, miercuri, cu 306 voturi. citeşte...
Băncile din România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populaţiei şi a firmelor, sub atenta supraveghere a Băncii Naţionale, acuză economistul Lucian Isar. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5320 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,10 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5330 lei. citeşte...
Indicii Hang Seng, Shenzhen şi Bursa din Shanghai au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze a coborât cu 0,64%, la 16.065,72 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a crescut cu 0,61%, la 20.795,12 puncte. citeşte...
Retailerul german Kaufland va mai deschide patru hipermarketuri până în februarie 2017, când se finalizează anul financiar, după ce miercuri a inaugurat primul magazin din cartierul Ferentari şi a doua unitate din acest an, următoarea locaţie urmând să fie deschisă în august la Mangalia, a declarat miercuri directorul de marketing clienţi al companiei, Valer Hancaş. citeşte...
O companie britanică specializată în schimb valutar şi transfer bancar impune începând de miercuri limite la tranzacţiile cu lire sterline. Restricţiile vor dura doar 3 zile şi au fost impuse pe fondul referendumului. citeşte...
Băncile străine au retras în opt ani 13 miliarde de euro din liniile de finanţare acordate subsidiarelor locale, care au ajuns la un nivel de 9 miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puţin decât la începutul crizei financiare, arătă datele dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu. citeşte...
|
|
|