Ştiri financiar-bancare şi economice din 23 iunie 2014
Principalele burse asiatice au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze s-a apreciat cu 0,1%, la 15.365,36 puncte, în timp ce indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a crescut cu 0,27%, la 23.257,13 puncte, iar S&P/ASX 200 al bursei din Australia s-a majorat cu 0,6%, la 5.452 puncte. citeşte...
După ce a reuşit să-şi revină din faliment, gigantul auto american General Motors a ajuns să recheme anul acesta pentru reparaţii mai multe maşini decât a vândut în total în ultimii doi ani. citeşte...
Băncile europene sunt afectate de revoluţia digitală şi trebuie să facă investiţii masive în sisteme IT pentru a putea rămâne competitive, se arată într-un raport publicat luni de Deloitte. citeşte...
Uniunea Europeană trebuie să folosească ”toate marjele pactului de stabilitate” pentru ”a face din crearea de locuri de muncă pentru tineri prioritatea absolută”, a afirmat duminică seară secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Désir. citeşte...
CNADNR caută constructor pentru execuţia unui tronson de 37,2 de kilometri, pe traseul Ogra (judeţul Mureş) - Câmpia Turzii (judeţul Cluj), parte din Autostrada Transilvania, proiectul având o valoare estimată de până la 2,33 miliarde lei (531,5 milioane euro), inclusiv TVA. citeşte...
Compania petrolieră azeră de stat SOCAR este încă interesată de preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi analizează această oportunitate, a declarat, luni, Hamza Karimov, şeful SOCAR România, în cadrul Forumului Energetic Regional FOREN 2014. citeşte...
Transportatorii auto de mărfuri şi de persoane, care doresc să li se returneze 4 din cei 7 eurocenţi reprezentând acciza suplimentară pe litrul de motorină, vor trebui să se înregistreze în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize. citeşte...
Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat, pe parcursul primelor 5 luni din acest an, o creştere de peste patru ori a vânzărilor de credite ipotecare acordate în lei, comparativ cu aceeaşi perioada din anul 2013, se arată într-un comunicat al băncii transmis luni. citeşte...
Fluxul de gaze naturale ruseşti destinate Europei via Ucraina este stabil, în pofida disputei pe tema preţului gazelor naturale între Moscova şi Kiev, a declarat luni purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Serghei Kuprianov. citeşte...
Activitatea din mediul de afaceri din zona euro a încetinit în iunie, pentru a doua lună consecutiv, astfel activitatea ajungând la cel mai slab nivel din ultimele şapte luni, scrie CNBC. citeşte...
Cea mai mare exploataţie agricolă din România este deţinută de o firmă cu sediul în Timiş. În spatele acesteia se află un grup internaţional de ferme de familie originare din Danemarca. De asemenea, în Timiş mai există o altă companie de mari dimensiuni care exploatează terenul agricol ce aparţine unui om de afaceri italian. citeşte...
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, după o întrevedere cu preşedintele Băncii Industriale şi Comerciale din China, că această instituţie bancară a decis să susţină financiar proiectul de investiţii pentru realizarea reatoarelor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă. citeşte...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va recunoaşte în tarifele plătite de populaţie, de la 1 iulie, jumătate din taxa pe construcţiile speciale pe care o vor plăti în acest an Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, a declarat, luni, Marian Cernat, director în cadrul ANRE, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN 2014. citeşte...
Vodafone România şi-a extins reţeaua 4G în alte 9 oraşe, ajungând la un total de 19 oraşe, a anunţat, luni, operatorul de telecomunicaţii. citeşte...
Banca Centrală a Bulgariei va majora capitalul Corporate Commercial Bank AD (Corpbank) şi a unei subsidiare, după ce săptămâna trecută deponenţii s-au îngrămădit la ghişeele băncii pentru a-şi retrage economiile, deoarece Guvernul de la Sofia începe o serie de întâlniri cu investitorii pentru o posibilă vânzare de obligaţiuni. citeşte...
BRD - Groupe Societe Generale oferă clienţilor care contractează un credit imobiliar în lei sau în euro, până în 19 octombrie 2014, un Gift Card în valoare netă de 800 de lei, dacă încasează venitul într-un cont BRD, sau de 400 lei, dacă nu optează pentru această variantă. citeşte...
În jur de 15% din rulajele unei firme medii din domeniul comerţului sunt reprezentate de plăţile către furnizorii de utilităţi în timp ce 5% merg către salariile angajaţilor şi alţi 5% către combustibili, arată un sondaj al CNIPMMR. Sunt doar două exemple de tranzacţii ce pot fi realizate direct cu ajutorul unui card de firmă, fără comisioane şi fără timp pierdut la bancă. citeşte...
Cu un consum naţional de gaze aflat în scădere, pe fondul reducerii cererii din partea industriei, România este în mod paradoxal „protejată“ de posibilele întreruperi ale livrărilor de gaze ruseşti care tranzitează Ucraina, potrivit Ziarului Financiar. citeşte...
Guvernul roman vrea sa introduca notiunea de pensiune completa in lege, ceea ar permite ulterior si aplicarea unei rate preferentiale de 9% la TVA si pentru masa de pranz si cina, nu doar pentru mic dejun. Declaratia a fost facuta la The Money Channel de ministrul delegat pentru Turism, Florin Jianu. Practic, o asemenea masura ar permite ieftinirea semnificativa a unui sejur. citeşte...
Inspectorii antifraudă fiscală au identificat şi stabilit un prejudiciu de peste 1,37 milioane euro, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzării on-line de telefoane mobile inteligente şi tablete de ultimă generaţie. citeşte...
|
|
|