Ştiri financiar-bancare şi economice din 23 septembrie 2011
Organizaţia Mondială a Comerţului îşi reduce estimările privind evoluţia afacerilor din acest sector. Comerţul mondial ar urma să crească în acest an cu 5,8 la sută, faţă de 6,5% in prognoza anterioară. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat astazi un curs de referinţă de 4,3072 lei/euro, în vreme ce dolarul american a fost cotat la 3,1886 lei/dolar. citeşte...
Grecia a negat vineri informaţiile din presă conform cărora una din opţiunile în criza datoriei va fi o intrare ordonată în incapacitate de plată iar creditorii privaţi ai Greciei şi-ar putea asuma pierderi de 50% din obligaţiile pe care le deţin, transmite Reuters. citeşte...
"Trebuie să schimbăm modul în care funcţionează Banca Centrală Europeană, care ieri a intervenit împotriva inflaţiei", a declarat Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), prezent la evenimentul Reţeaua Europeană a Ideilor (EIN), think tank al Partidului Popular European, desfăşurat la Palatul Parlamentului. citeşte...
Ultima oară când operatorul feroviar de marfă deţinut de statul român a obţinut profit, la şefia ministerului Transporturilor se afla liberalul Ludovic Orban. era 2007 şi profitul ajungea atunci la jumătate de milion de euro. În următorii ani, CFR Marfă a pierdut constant bani, însă această situaţie se va schimba anul viitor, potrivit directorului general al companiei, George Micu. citeşte...
Papa Benedict al XVI-lea a chemat vineri (23 septembrie), la Berlin, unde i-a primit pe reprezentanţi ai cultului islamic în Germania, la un dialog mai bun între acesta şi creştinătate, transmite AFP. citeşte...
Acţiunile băncilor din Grecia au deschis în scădere puternică sesiunea bursieră de azi, în urma informaţiilor apărute în presă conform cărora una dintre opţiunile în criza datoriei va fi o intrare ordonată în incapacitate de plată, transmite Reuters. citeşte...
Peste 100 de agenţi economici au participat, ieri, la prima întâlnire cu şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi cu directorii departamentelor de specialitate din cadrul Fiscului, organizată pentru clarificarea recentelor modificări legislative. citeşte...
Valul de vânzări de pe bursele internaţionale, precipitat de posibilitatea unei noi runde de recesiune globală, şi criza datoriilor de stat din zona euro au "înviat" spectrul exodului de capital, o ameninţare care bântuie încă pieţele emergente, în pofida stabilităţii cu care se laudă, scrie Reuters. citeşte...
Deutsche Bank a făcut publice datele privind împrumuturile acordate. Instituţia financiar-bancară a admis astfel că, 75% din banii împrumutaţi întreprinzătorilor sunt clasificaţi ca împrumuturi cu înalt risc, conform cotidianului spaniol, El Mundo. citeşte...
Guvernul ungar adoptă noi măsuri de austeritate. După ce a anunţat că va majora TVA la 27 la sută, Budapesta renunţă şi la cota unică de impozitare de 16%. Prevederile vor intra în vigoare începând cu anul fiscal viitor. citeşte...
Vânzările de autoturisme au scăzut în primele opt luni cu 11,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, la 60.051 unităţi, în timp ce în august declinul a fost de 13,5% faţă de luna anterioară, la 7.801 unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). citeşte...
Preşedintele Dmitri Medvedev se întâlneşte vineri cu bancheri importanţi şi membri ai guvernului după ce bursa din Rusia a ajuns la cel mai scăzut nivel din iulie 2010, pe fondul turbulenţelor recente de pe pieţele financiare mondiale, transmite RIA Novosti. citeşte...
Un hacker în vârstă de 23 de ani a fost arestat la începutul acestei săptămâni în Arizona, SUA, de către agenţii FBI, acesta fiind suspectat că a participat la atacul virtual împotriva Sony Pictures Entertainment derulat în luna mai a acestui an. citeşte...
Indicii bursieri din Europa şi Statele Unite ale Americii au căzut pe fondul îngrijorărilor privind capacitatea G20, grupul primelor 20 cele mai puternice state din lume, de a face faţă riscurilor în creştere de revenire a recesiunii. citeşte...
Şeful Erste Group, Andreas Treichl, spune că politica economică a guvernului de la Budapesta va alunga investitorii străini care îşi vor concentra fluxurile de capital către România, Cehia şi Slovacia. citeşte...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat având o scădere de 2,16%, fiind cotat la 4.216,59 puncte. citeşte...
Preţul gigacaloriei s-a dublat în municipiul Constanţa, printr-o hotărâre luată în şedinţa de Consiliu Local de vineri, când au fost aprobate şi ajutoarele pentru familiile nevoiaşe. citeşte...
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a anunţat că la jumătatea lunii decembrie se va decide dacă se va ridica sau se va continua măsura întreruperii plăţilor către România, însă acest lucru depinde de răspunsurile şi soluţiile ţării noastre. citeşte...
Banca centrala a Poloniei a intervenit vineri pe piata pentru apararea monedei nationale, prin vanzarea unei parti din rezerva sa valutara, se arata intr-un anunt al institutiei citat de AFP. Banca nu a precizat valoarea schimburilor si nici cursul la care s-au realizat. citeşte...
|
|
|