Ştiri financiar-bancare şi economice din 25 august 2013
Vînzările de pe piaţa auto românească depind aproape exclusiv de parcurile auto ale companiilor, care deţin 76% din tranzacţiile primelor şapte luni ale anului, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA). Oricum, piaţa a scăzut cu 14% raportat la acelaşi interval de anul trecut. citeşte...
Toyota, cel mai mare constructor auto la nivel mondial, a decis să renunţe la utilizarea unui gaz pentru instalaţiile de climatizare ale automobilelor impus de legislaţia europeană, urmând exemplul grupului Daimler care a iniţiat opoziţia faţă de acest produs din motive de siguranţă. citeşte...
Liderul canadian în domeniul hidrocarburilor Petrolia ia în considerare, pentru exploatarea gazelor de şist, tehnologia fracturării folosind gaz natural injectat la înaltă presiune, o tehnologie mai puţin poluantă decât fracturarea hidraulică. citeşte...
România trebuie să plătească peste 1,172 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în 2014, cu 0,72% mai mult decât în 2013, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României. citeşte...
Constituirea noii Direcţii Naţionale de Antifraudă Fiscală (DNAF) vizează 10% dintre contribuabilii români care nu sunt corecţi şi încearcă să facă evaziune, cu restul de 90% dintre aceştia nefiind probleme de acest fel, a declarat ministrul Finanţelor Publice (MFP), Daniel Chiţoiu. citeşte...
Creşterile salariale din sectorul privat au încetinit în acest an, dar s-au plasat peste rata inflaţiei, potrivit studiului salarial şi de beneficii PayWell, realizat de compania de audit şi consultanţă PwC România. citeşte...
Guvernul olandez speră să obţină până la 15 miliarde euro din privatizarea băncii ABN Amro, faţă de o investiţie de 21,7 miliarde euro a statului, astfel rezultând o posibilă pierdere de 6,7 miliarde euro pentru contribuabili. citeşte...
Cancelarul federal german Angela Merkel este de părere că, în situaţia în care creditorii internaţionali ar accepta o a doua ştergere parţială a datoriei de stat a Greciei, acest lucru ar înrăutăţi situaţia din zona euro. 'Atenţionez în mod insistent în legătură cu ştergerea datoriilor Greciei', a declarat Merkel într-un interviu acordat revistei Focus, fragmente din care au fost date publicităţii duminică, informează Itar-Tass. citeşte...
Şefii băncilor centrale din Japonia şi Marea Britanie anticipează că propriile măsuri de stimulare a economiei vor fi suficiente pentru a sprijini creşterea economică globală după ce Rezerva Federală a SUA va începe să reducă programul de relaxare cantitativă. citeşte...
Acţiunile Facebook au depăşit pragul de 40 de dolari pe bursa de la New York pentru prima dată de la listarea controversată a companiei, în luna mai a anului trecut, finalizând săptămâna la nivelul record de 40,55 dolari. citeşte...
Grupul american Amgen este aproape de un acord pentru preluarea Onyx Pharmaceuticals într-o tranzacţie de 10,5 miliarde de dolari cash, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discuţiilor. citeşte...
România are, la ora actuală, un nivel de colectare a veniturilor ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB) între 32,5 şi 33,7%, cu 10 puncte procentuale sub media Uniunii Europene (UE), a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice (MFP). citeşte...
Proiectul de fuziune dintre banca Italo Romena si Veneto Banca, ambele institutii aflate sub umbrela grupului Veneto Banca, a fost aprobat de Consiliile de Administratie ale ambelor banci si se asteapta aprobarea Bancii Italiei, a declarat recent Paolo Mariani, directorul general al bancii Italo Romena. citeşte...
|
|
|