Ştiri financiar-bancare şi economice din 25 mai 2011
Filialele locale ale băncilor elene, dintre care Alpha Bank şi Bancpost sunt jucători de top zece, iar Banca Românească şi Piraeus sunt bănci de talie medie, nu au făcut până acum rambursări anticipate ale surselor primite din Grecia, spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR. citeşte...
Guvernul de la Atena a aprobat un plan de vânzare accelerată a activelor de stat şi reduceri de cheltuieli publice în sumă de 6 miliarde euro (8,4 miliarde dolari), în vederea obţinerii extinderii ajutorului extern, res-pectiv a readucerii încrederii investitorilor în zona euro. citeşte...
Biroul de Credit gestionează în prezent peste opt milioane de credite acordate populaţiei României, cu un total de circa 25 de miliarde de euro, a declarat, ieri, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, la dezbaterile din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor pe marginea iniţiativei legislative privind funcţionarea Birourilor de Credit. citeşte...
Sistemul financiar-bancar, în care sunt incluse şi fondurile de garantare şi contragarantare, trece printr-o restructurare, de la regulile impuse în Basel II la Basel III. Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare (FRC) a declarat că acest proces de restructurare nu va face creditarea mai accesibilă pentru companii. citeşte...
Grecia mai are bani doar până pe 18 iulie, şi dacă nu găseşte finanţare va intra în default. De măsurile pe care le vor lua până atunci FMI, UE şi BCE depinde viitorul zonei euro. citeşte...
Operatorii aerieni au majorat deja preţurile biletelor din cauza scumpirii combustibilului. Practic, şi pentru cele mai ieftine bilete se vor percepe tarife mai mari. citeşte...
Spaţiul aerian din nordul Germaniei a fost închis, în această dimineaţă, din cauza norului vulcanic provenit din Islanda. Astfel, aeroportul din Bremen s-a închis la a ora 3.00 GMT (6.00, ora României), iar o oră mai târziu au fost anulate zborurile de pe aeroportul din Hamburg, scrie Hotnews. citeşte...
Situatia din Europa devine alarmanta. Spania este zguduita de proteste, Grecia nu mai suporta masurile de austeritate, iar Portugaliei ii vine nota de plata de la FMI. citeşte...
Bancherii spun că, în mai puţin de un an şi jumătate, preţul creditelor în lei şi valută se vor apropia foarte mult. citeşte...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că economia României a fost aproape de "un stop cardiac", însă cheia care a evitat o astfel de situaţie a fost acordul cu FMI şi Comisia Europeană, care a fost încheiat "la timp". citeşte...
Compania aeriană germană Lufthansa se aşteaptă la anularea a circa 150 de zboruri miercuri din cauza norului de cenuşă emanată de un vulcan islandez, a anunţat pentru France Presse un purtător de cuvânt. citeşte...
228.820 de contracte de munca noi au fost incheiate de la inceputul lunii mai, iar totalul contractelor de munca existente il depaseste pe cel de la finele anului 2008, inainte de declansarea crizei, potrivit declaratiilor premierului Emil Boc, care ocupa si functia de ministru interimar al Muncii. citeşte...
Valoarea creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a crescut în aprilie cu 0,3% faţă de nivelul din martie, la 204,62 miliarde lei, iar în ritm anual a avansat cu 2,1%, potrivit datelor prezentate miercuri de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
Norul de cenuşă vulcanică ejectat de craterul vulcanic Grimsvotn din Islanda nu va afecta România, a anunţat, miercuri, Ministerul Mediului şi Pădurilor. citeşte...
Guvernatorul BNR apreciază că în perioada guvernării PSD din 2000-2004, România a beneficiat de cele mai bune politici macroeconomice citeşte...
"Numai investiţiile pe termen lung îţi aduc stabilitate şi creştere economică", a declarat Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice. citeşte...
Majorarea TVA a fost o bâlbă a Guvernului care a împiedicat economia să iasă din recesiune, spune guvernatorul BNR. Mugur Isărescu l-a mustrat pe prim-ministrul Emil Boc pentru decizia de anul trecut care a atras după sine explozia preţurilor, afectând astfel toată populaţia. citeşte...
Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, a declarat că trebuie redusă povara administrativă, în special pentru microîntreprinderi. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,1290 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,57 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,1233 lei. citeşte...
România a redevenit locul unde merită să investeşti, având în prezent stabilitate macro-economică, politică, guvernamentală, a coaliţiei guvernamentale şi a ieşit din recesiune, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, în discursul susţinut la deschiderea celei de-a opta ediţii a conferinţei financiare internaţionale organizate de Forum Invest, în parteneriat cu Banca Naţională a României. citeşte...
|
|
|