Ştiri financiar-bancare şi economice din 25 octombrie 2015
Cererea nouă de pe piaţa birourilor din Bucureşti a totalizat aproximativ 81.000 de metri pătraţi, aproape 40% din suprafaţa totală închiriată de companii în primele nouă luni ale anului. Cea mai mare parte a cererii noi a venit de la companiile din domeniul IT, segment care a fost principalul angajator în ultimii ani în România, cu peste jumătate din total, respectiv 42.200 metri pătraţi. citeşte...
Valoarea totală a tranzacţiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 630,89 milioane lei, tranzacţiile cu acţiuni atingând cel mai mare nivel de la începutul anului, respectiv 622,78 milioane lei, cu 482,37% peste valoarea din săptămâna precedentă. citeşte...
Mediul de afaceri solicită reanalizarea Codului fiscal, respectiv a capitolului referitor la calcul taxelor locale pe clădiri, în funcţie de destinaţie (rezidenţiale, nerezidenţiale sau mixte) şi revenirea la cota iniţială de 0,1%. citeşte...
Facturile la gaze ale românilor ar putea creşte din cauza pierderilor înregistrate în depozitele de gaze. Producătorii au stocuri prea mari în condiţiile în care consumul a scăzut simţitor. Pentru a ocoli scumpirile, autorităţile se gândesc la o rezervă strategică de gaze de un miliard de metri cubi, care să fie folosită la nevoie. citeşte...
|
|
|