Ştiri financiar-bancare şi economice din 25 septembrie 2012
Dan Diaconescu a câştigat vineri licitaţia de cumpărare a unei părţi din pachetul de acţiuni al combinatului Oltchim organizată de statul român. Luni, el a refuzat să semneze contractul, invocând lipsa unor elemente din document. Marţi premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei Daniel Chiţoiu au anunţat că combinatul va rămâne în sarcina Guvernului dacă Dan Diaconescu nu dă banii până luni. citeşte...
Astfel, firmele vor putea face plăţi în numerar către companii sau persoane cel mult 5.000 de lei pe zi, de două ori mai puţin decât în prezent, iar plata către un singur client va fi limitată la 1.000 de lei pe zi, de cinci ori sub pragul actual, au declarat sursele. citeşte...
Dacă îţi faci planuri să îţi inviţi prietenii la o cafea şi să le faci cinste, mai gândeşte-te: preţul cafelei a crescut cu o cincime, releva un raport, citat de Dailymail. citeşte...
Schimbările legislative din cadrul Uniunii Europene şi Statelor Unite oferă oportunităţi pentru marii asigurători, care îşi pot folosi resursele pentru reducerea rezervelor de capital, însă micii asigurători vor trebui să îşi schimbe temeinic strategia şi să se specializeze pe anumite linii de afaceri pentru a face faţă competiţiei. citeşte...
Carnea de pasăre s-ar putea scumpi până la sfârşitul anului din cauza majorării de preţ la furaje, cu 5% la poarta fermei, procent care se regăseşte în general triplat pe rafturile magazinelor, a declarat pentru Mediafax preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van. citeşte...
România şi Bulgaria sunt ultimele ţări din UE într-un clasament alcătuit după gradul de satisfacţie faţă de sistemul ferovioar propriu, potrivit unui sondaj Eurobarometru care mai arată că 71% dintre europeni susţin o concurenţă sporită în transportul feroviar la nivel naţional şi regional. citeşte...
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis şedinţa de tranzacţionare de azi în creştere. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,17% în finele şedinţei, fiind cotat la 4.822,90 puncte. citeşte...
Românii sunt cei mai buni platnici ai facturilor comparativ cu alţi europeni, 92,2 din totalul facturilor emise într-un an pentru persoane fizice fiind achitate la termen, relevă ediţia 2012 a studiului agenţiei de colectare a creanţelor EOS KSI, prezentat marţi de directorul general al reprezentanţei din România, Georg Kovacs. citeşte...
Veniturile Bulgariei din turismul internaţional vor depăşi, în 2012, trei miliarde de euro, în creştere comparativ cu anul trecut, când acestea s-au situat în jur de 2,8 miliarde de euro, a declarat, marţi, la Bucureşti, secretarul de stat în Ministerul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Ivo Marinov. citeşte...
Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia (SIF4) a cerut formal convocarea AGA în care propune tragerea la răspundere a administratorului SAI Muntenia pentru daune cauzate societăţii şi încetarea contractului încheiat cu aceasta, se transmite într-un comunicat trimis Bursei de valori Bucureşti. citeşte...
Banca Naţională a României va menţine, joi, dobânda de politică monetară la 5,25% pe an şi nu va modifica ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi valută, la 15 şi 20%, iar scăderea dobânzii şi a rezervelor în lei ar putea fi reluată anul viitor, consideră membrii AAFBR. citeşte...
Adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind aprobarea OUG 124/2011 care prevede că indemnizaţia pentru creşterea copilului revine de la 75% la 85% din venitul net, cu începere de la 1 octombrie, presupune un efort bugetar de 11 milioane lei pentru acest an şi 67 milioane lei pentru 2013, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). citeşte...
Casa Naţională de Sănătate a înregistrat, în perioada 1 iulie - 24 septembrie, aproape un milion de reţete online, cei mai vrednici medici prescriptori în acest nou sistem fiind cei din Iaşi şi Braşov, cu peste 55.000 de reţete. citeşte...
Poşta Română are deja nu unul, ci patru investitori interesaţi să cumpere minimum 20% din acţiunile companiei. Ministrul Comunicaţiilor Dan Nica a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru Money Channel că în afară de poşta belgiană, alte trei administraţii poştale din Europa s-au arătat interesate de societatea românească. citeşte...
Un numar de 292 de locuinte ANL au fost inchiriate in 2012 in Capitala, prin programul "Locuinte pentru tineri", toate in Sectorul 3, chiriile pornind de la 34 lei pentru o garsoniera si 59 lei pentru un apartament de 2 camere, sume si de zece ori mai mici fata de preturile cerute pe piata libera. citeşte...
|
|
|