Ştiri financiar-bancare şi economice din 26 februarie 2014
Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea trimite în curând o echipă tehnică în Ucraina, pentru a acorda asistenţă Kievului după ce preşedintele Viktor Ianukovici a fost răsturnat de protestele de stradă violente până în timpul sfârşitului de săptămână, a anunţat ieri directorul FMI, Christine Lagarde, citată de Reuters. citeşte...
Propunerea de arestare preventivă a lui Dan Radu Ruşanu, formulată de procurorii anticorupţie, a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) urmând să părăsească arestul miercuri la ora 13.30, când îi expiră ordonanţa de reţinere. citeşte...
Restructurarea prea lentă a companiilor de stat ar putea pune presiuni suplimentare pe bugetul României. Este un avertisment al Comisiei Europene, care şi-a prezentat previziunile economice de iarnă. Comisia mai arată că, în prima jumătate a acestui an, inflaţia va fi în România la un minim istoric. citeşte...
Principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Pe de altă parte, indicele FTSE 100 al bursei londoneze coboară uşor cu 0,07%, la 6.825,63 puncte. citeşte...
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi-a prezentat miercuri demisia din funcţie în urma unei discuţii pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta la Palatul Victoria, potrivit unor surse politice. citeşte...
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, va asigura interimatul la Ministerul Transporturilor. citeşte...
Companiile petroliere din România au calculat cu cât vor creşte preţurile din întâi aprilie, când, fără nici o glumă, va intra în vigoare taxa de 7 eurocenti pe litru. Marţi, benzinarii au scumpit deja carburanţii cu 4 bani pe litru. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5144 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,29 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,5173 lei. citeşte...
Preţul gazelor pe piaţa din România va fi aliniat la cel de import la finele perioadei de liberalizare, însă preţul la care România importă gaze este mai mare decât cel de pe pieţele europene, a declarat, miercuri, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, prezent la o conferinţă de profil. citeşte...
Pieţele reacţionează moderat la ruperea alianţei de guvernământ, iar temerile legate de potenţiale intervenţii oficiale vor tempera, probabil, presiunea de depreciere a leului, potrivit unui raport al ING Bank România, dat miercuri publicităţii. BNR a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,5144 lei/euro citeşte...
Delegaţia FMI a transmis Comisiei de buget-finanţe din Senat că rectificările bugetare ar trebui votate de Parlament, şi nu aprobate de guvern prin ordonanţă de urgenţă. citeşte...
Hotelierii de pe Litoral au început să-şi deschidă firme de management în Bulgaria, pe care mută angajaţii şi cu care operează unităţile turistice, pentru că în ţara vecină taxele şi impozitele sunt mult mai mici, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR. citeşte...
Volksbank România s-a alăturat noului program al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM), prin care va acorda credite pentru IMM-uri de 47,3 milioane de lei, susţine un comunicat de presă trimis de bancă. citeşte...
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) începerea urmăririi penale împotriva ministrului demisionar pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David (PNL), acuzat de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, conform unui comunicat publicat azi pe site-ul DNA. citeşte...
Bitcoin se prăbuşeşte! Preţul monedei virtuale a scăzut cu 20 de procente în deschiderea şedintei de luni, după ce una dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare a acesteia Mt. Gox, a dispărut de pe internet. citeşte...
Numărul societăţilor intrate în insolvenţă în prima lună a acestui an a ajuns la 2.054 societăţi. Chiar dacă suma este mai mică decât în perioada similar a lui 2013, nivelul insolvenţelor continuă să rămână ridicat . Dacă media lunară se menţine la nivelul din ianuarie, pe ansamblul lui 2014 am avea circa 25.000 de insolvenţe, nivel încă ridicat. Din 2010 până la finele lui 2013, peste 100.000 de firme au intrat în procedura insolvenţei. citeşte...
Schimbarea structurii guvernamentale permite Guvernului rezultat în urma unei noi majorităţi parlamentare să schimbe Strategia fiscal-bugetară stabilită de vechiul Executiv, a declarat, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, în contextul destrămării alianţei de guvernare şi al negocierilor pentru formarea unui nou Guvern. citeşte...
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România), organizaţie de utilitate publică, a realizat în perioada 20-24 februarie 2014 o cercetare de piaţă având drept scop observarea comportamentului economic al farmaciilor în raport cu consumatorii. citeşte...
Populaţia şi firmele înregistrau credite restante în lei de aproximativ 13,201 miliarde de lei, în ianuarie 2014, în creştere cu 1,2% faţă de restanţele în lei consemnate în ultime lună a anului trecut, conform unui raport al Băncii Naţionale a României. citeşte...
Contestaţiile 'băieţilor deştepţi' la decizia de reziliere a contractelor cu Hidroelectrica au fost trimise din nou spre judecare, în urma deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că aceste contracte ar putea intra din nou în vigoare spune Remus Vulpescu, fostul administrator special al producătorului de energie. citeşte...
|
|
|