Ştiri financiar-bancare şi economice din 27 iulie 2016
Grupul kazah KazMunayGas a început procedurile judiciare împotriva României, ca urmare a sechestrului pus de procutori pe activele rafinăriei Petromidia, şi încearcă o înţelegere cu autorităţile române. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că premierul Dacian Cioloş este la curent cu situaţia, dar că nu intervine în demersul procurorilor. citeşte...
Nu ducem lipsă de urşi în România, dar inventarul este, totuşi, umflat. Anomalia a apărut ca să poată fi împuşcate mai multe animale, susţin reprezentanţii unei organizaţii de protecţie a mediului. În replică, autorităţile spun că cifrele sunt apropiate de realitate, iar vânătoarea este controlată. citeşte...
"ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, potrivit Legii 503/2004 (republicată) şi Legii 85/2014", se arată pe site-ul oficial al ASF. citeşte...
Statul român a pierdut procesul în care cerea Enel daune de 1,3 miliarde euro din cauza faptului că nu a venit cu dovezi concrete. Statul a acuzat că ENEL nu a îndeplinit planul de investiţii asumat prin contractul de privatizare din 2007, iar cele care au fost realizate s-au făcut cu banii de la Electrica, nu cu banii investitorului. citeşte...
Grupul Iulius şi H&M au semnat un nou parteneriat, prin care retailerul internaţional va inaugura, în această toamnă, un magazin în Iulius Mall Iaşi. Aceasta va fi cea de-a doua unitate H&M din Iaşi, după cea inaugurată în 2012, tot în reţeaua Iulius, în ansamblul multifuncţional Palas. citeşte...
Strategia „România Competitivă” îşi propune să facă primul pas către un viitor în care România va ajunge la un PIB de peste 80% din media UE. Valentin Lazea, economistul-şef al BNR a explicat, la Jurnalul de Seară, care sunt condiţiile pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Printre acestea ar fi şi o schimbare de mentalităţi. „Pe români îi deranjează că nu sunt ei cei bogaţi, nu decalajul foarte mare dintre ei şi cei bogaţi”, comentează economistul-şef al BNR. citeşte...
|
|
|