Ştiri financiar-bancare şi economice din 28 iulie 2012
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, vineri seară, că ar fi de acord cu desfiinţarea CNA, însă consideră necesară adoptarea în schimb a unei legi a presei, care să reglementeze inclusiv activitatea presei audio-vizuale. citeşte...
Ministrul Vasile Cepoi a afirmat, vineri, 27 iulie 2012, la Ploieşti, că asigurările auto obligatorii vor cuprinde, conform proiectului legii Sănătăţii aflat în dezbatere, şi o cotă parte pentru fondul de Sănătate, aceasta urmând să acopere cheltuielile în cazul accidentelor cu victime. citeşte...
Marele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte 15,6 milioane lei, respectiv aproximativ 3,4 milioane de euro, a anunţat vineri, 27 iulie 2012, compania Loteria Română. citeşte...
Filozoful italian de expresie franceză Daniel Salvatore Schiffer afirmă că Jocurile Olimpice moderne sunt un simbol al capitalismului contemporan, a ceea ce uneori acesta are mai rău, într-un articol pe care îl semnează în săptămânalul Le Point, în ediţia de joi, 26 iulie 2012. citeşte...
Comisia tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Etică (CNE) a decis că procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat, a declarat, vineri, 27 iulie 2012, prof. Gheorghiţă Mateuţ, membru în comisie. citeşte...
Negocierile pentru instituirea primului tratat care să reglementeze comerţul cu arme convenţionale s-au terminat printr-un eşec ieri la ONU, după săptămâni de lucru, dar ele vor putea fi reluate ulterior. citeşte...
Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's (SP) a confirmat ratingul AAA acordat Marii Britanii şi a anunţat că Regatul Unit are o perspectivă stabilă, în pofida recesiunii ce afectează şi această ţară. citeşte...
Premierul Victor Ponta le-a cerut, sâmbătă, 28 iulie 2012, prefecţilor să ia toate măsurile pentru ca referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat să se desfăşoare perfect legal şi transparent. citeşte...
Slovacia îşi va întări politica de austeritate şi îşi va îngheţa cheltuielile pentru a atinge obiectivul de deficit public pentru perioada 2012 - 2013, veniturile fiscale fiind mult mai mici decât era de aşteptat, a anunţat ministrul slovac al finanţelor. citeşte...
Lanţul de retail Profi a deschis sâmbătă a patra unitate din Ploieşti, astfel că reţeaua a ajuns la 126 de magazine, a anunţat compania. citeşte...
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, Timothy Geithner se va întâlni, luni, cu ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi. citeşte...
Supraproducţia de hamei din lume şi dezechilibrul creat între cerere şi ofertă este una dintre temele Congresului Internaţional al Cultivatorilor de Hamei, organizat în premieră, în România, de Asociaţia Internaţională a Cultivatorilor de Hamei (IHGC). citeşte...
Declaraţia franco-germană de vineri, în favoarea zonei euro, marchează o cotitură în comunicarea celor două ţări pe tema crizei financiare, putând constitui actul fondator al tandemului Merkel-Hollande, potrivit unor analişti. citeşte...
Matematicianul şi astrologul Sir Thomas Harriot a rămas în istorie pentru două realizări: 1. Este primul om de ştiinţă care a desenat o hartă a Lunii şi 2. Este exploratorul care, venind din America (statul Virginia), a adus la Londra cartoful. Asta a fost pe 28 iulie 1586. citeşte...
Producătorii agricoli care au pierderi din cauza secetei vor fi despăgubiţi, inclusiv micii fermieri, promite ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte...
Traian Băsescu, vizat de un referendum prin care românii urmează să se pronunţe asupra demiterii sale sau nu din funcţia de preşedinte, i-a îndemnat sâmbătă pe aceştia, într-un interviu pentru postul paneuropean, să boicoteze consultarea populară de duminică, relatează Euronews în pagina online. citeşte...
|
|
|