Ştiri financiar-bancare şi economice din 28 septembrie 2016
Plafonul total al garanţiilor care pot fi emise în acest an în cadrul Programului "Prima casă" se suplimentează cu 500 de milioane de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa de astăzi. citeşte...
Marii Britanii nu ar trebui să îi fie oferite privilegii speciale la piaţa comună în timpul negocierilor ieşirii din Uniunea Europeană (Brexit), a spus preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi. citeşte...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc s-a redus la jumătate faţă de nivelul maxim atins în perioada post-criză şi a ajuns la 11,3% în iunie 2016, potrivit preşedintelui executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu. citeşte...
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, marţi, încă 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când statul a atras 645 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat pe şase ani şi trei luni, la un randament mediu de 2,53% pe an. citeşte...
Bernhard Spalt va ocupa de la 1 ianuarie 2017 funcţia de director de risc la Banca Comercială Română, subsidiara din România a Erste, potrivit unor schimbări la nivelul conducerii executive anunţate, ieri, de grupul bancar austriac. citeşte...
Membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au început, săptămâna aceasta, o reuniune informală prilejuită de Forumul Energetic Internaţional desfăşurat în Algeria, în intervalul 26-28 septembrie, încercând să ajungă la o înţelegere viitoare de îngheţare a producţiei, care să oprească scăderea preţurilor de pe piaţa de profil. citeşte...
Măsura prin care România va putea relua exportul de porci vii în Uniunea Europeană (UE) este una foarte bună, însă mă întreb dacă avem efectivele necesare pentru a asigura şi cererea pentru piaţa internă, a susţinut, ieri, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase, într-o conferinţă de specialitate. citeşte...
200.000 de euro pe zi este amenda pe care ţara noastră ar putea să o primească de la Uniunea Europeană. Motivul este nerespectarea directivelor de mediu privind închiderea celor peste 140 de depozite de deşeuri neconforme existente în ţară. citeşte...
Commerzbank AG, a doua mare bancă din Germania, intenţionează să disponibilizeze aproape 9.000 de angajaţi în anii următori şi să suspende plata dividendelor în 2016, conform planului de reorganizare lansat de noul director executiv Martin Zielke, anunţă publicaţia Handelsblatt, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. citeşte...
Principalii indici bursieri asiatici erau în coborâre la mijlocul şedinţei de tranzacţionare de astăzi. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze se deprecia cu 1,58%, la 16.419,64 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong scădea cu 0,64%, la 23.421,91 puncte. citeşte...
Patru dintre principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare. Dow Jones s-a apreciat cu 0,74%, ajungând la 18.228,3 puncte, iar indicele S&P 500 a sporit cu 0,64%, la 2.159,93 puncte. citeşte...
Compania americană Walt Disney lucrează împreună cu un consilier financiar pentru a evalua o posibilă ofertă pentru Twitter, potrivit unor surse citate de Bloomberg. citeşte...
Toţi indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în urcare şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se apreciază cu 0,34%, fiind cotat la 6.936,57 puncte. citeşte...
Principalii indici bursieri europeni au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se apreciază cu 0,56%, la 6.846,11 puncte. citeşte...
Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4493 lei pentru moneda europeană, în coborâre cu 0,02 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4495 lei. citeşte...
Selgros deschide primul magazin din Alba Iulia şi, în acelaşi timp, al doilea magazin cu formatul nou al reţelei. citeşte...
Patru dintre principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în depreciere. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze a coborât cu 1,31%, la 16.465,4 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a sporit cu 0,2%, la 23.619,65 puncte. citeşte...
Deutsche Bank n-are nevoie de ajutorul statului, a spus şeful celei mai mari bănci a Germaniei într-un interviu acordat miercuri. El a dorit astfel să infirme zvonurile care au dus la prăbuşirea preţurilor pentru acţiunile DB. citeşte...
Valoarea acţiunilor BlackBerry a crescut miercuri, după ce compania canadiană a anunţat că nu va mai produce smartphone-uri şi va ceda activitatea de producţie partenerilor de peste hotare, pentru a se concentra pe serviciile de software, care sunt mai profitabile şi înregistrează o creştere rapidă, transmite Bloomberg. citeşte...
|
|
|