Ştiri financiar-bancare şi economice din 29 august 2016
Preţul petrolului a scăzut vineri cu 0,2%, la 47,26 dolari barilul, îndreptându-se spre prima scădere săptămânală din ultima lună. citeşte...
Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit, astăzi, Comisia de Contestaţii a Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a declarat preşedintele consiliului, Viorel Barbu. citeşte...
Producătorul american de autovehicule Ford şi-a asumat investiţii suplimentare de 130 de milioane de euro la fabrica de la Craiova, unde ar urma să producă un nou model de autovehicul, iar Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va prelungi până în 2025 perioada de realizare a producţiei asumate, potrivit unui comunicat al ministerului. citeşte...
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, vineri, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi când a atras 646,3 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni de stat pe şapte ani şi jumătate, la un randament mediu de 2,63% pe an. citeşte...
Companiile multinaţionale care activează în statele membre UE nu vor mai avea cum să ocolească impozitarea profiturilor realizate în ţările unde-şi derulează afacerile, potrivit unei noi Directive, adoptată recent la nivel european. citeşte...
Acţiunile SIF1 Banat Crişana s-au apreciat cu 4,44%, în perioada 18-25 august, reprezentând cel mai bun randament raportat la euro din cadrul indicelui BET-FI, care s-a apreciat cu 1,68%. citeşte...
Trei dintre principalii indici bursieri asiatici erau în creştere la mijlocul şedinţei de tranzacţionare de astăzi. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze se aprecia cu 2,39%, la 16.752,13 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong scădea cu 0,35%, la 22.829,95 puncte. citeşte...
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădirile rezidenţiale eliberate în luna iulie a acestui an a scăzut cu 10,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 4,1% faţă de luna iunie 2016, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică. citeşte...
Opt dintre indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se apreciază cu 0,06%, fiind cotat la 6.989,41 puncte. citeşte...
Populaţia rezidentă în România era de 19,760 milioane de persoane la 1 ianuarie 2016, în scădere cu 110.700 de persoane faţă de 1 ianuarie 2015, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis luni. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (-75.655 de persoane). citeşte...
Contribuabili, persoane fizice, din Bucureşti şi judeţul Ilfov pot plăti taxele şi impozitele fiscale şi nefiscale cu cardul bancar la ghişeele din sediile administraţiilor, începând de luni, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. citeşte...
Principalii indici bursieri europeni au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în coborâre. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a deschis în scădere cu 0,94%, la 4.400,04 puncte iar indicele DAX al bursei din Frankfurt se depreciază cu 0,72%, la 10.511,25 puncte. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4621 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,53 bani, comparativ cu şedinţa de vineri, când euro a fost cotat la 4,4568 lei. citeşte...
Trei dintre principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze a sporit cu 2,3%, la 16.737,49 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,38%, la 22.821,34 puncte. citeşte...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a selectat şase proiecte de investiţii, în valoare totală de 2,28 miliarde de lei, care intră în etapa finală de analiză pentru a beneficia de ajutor de stat, în baza schemei de stimulare a investiţilor cu impact major în economie, se arată într-un comunicat al Ministerului. citeşte...
Economia Greciei a crescut în al doilea trimestru, însă avansul de 0,2% a fost sub estimările iniţiale din cauza performanţelor slabe ale cheltuielilor de consum şi exporturilor, arată datele publicate luni de Institutul de statistică Elstat. citeşte...
La aproximativ doi ani de la preluarea lanţului de bricolaj bauMax, compania franceză Leroy Merlin, unul dintre principalii jucători pe piaţa DIY la nivel mondial, finalizează procesul de rebranding. citeşte...
Numărul societăţilor cu capital străin nou înfiinţate în primele şapte luni din 2016 a scăzut cu 11,97%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 3.131 societăţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Valoarea totală a capitalului social al celor 3.131 de noi societăţi este de 23,19 milioane de dolari. Cele mai multe firme au fost înfiinţate în luna martie, respectiv 509, cu 17,7% mai puţine decât în aceeaşi lună din 2015. citeşte...
Patru dintre principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. Indicele Dow Jones urcă cu 0,41%, la 18.471,21 puncte, iar indicele S&P 500 era în creştere cu 0,27%, la 2.174,96 puncte. citeşte...
Gigantul farmaceutic elveţian Roche a declarat luni că a obţinut o autorizaţie de urgenţă din partea autorităţilor sanitare din SUA pentru un test de diagnosticare destinat detectării virusului Zika. citeşte...
|
|
|