Ştiri financiar-bancare şi economice din 3 iulie 2015
'În realitate, nu mai există nicio bază pentru a negocia', a declarat Schulz în interviu, acuzându-l totodată pe Tsipras că manipulează poporul grec şi că încearcă tot timpul să dea vina pe creditorii internaţionali ai Greciei (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) pentru eşecul negocierilor. 'Tsipras este imprevizibil şi manipulează populaţia greacă, subiectul capătă accente aproape demagogice', a spus el. citeşte...
În condiţiile în care retragerile de la ATM sunt limitate la 60 de euro pe zi iar depozitele în euro ar putea fi devalorizate prin convertirea în drahme, o soluţie pentru greci de o ocoli restricţiile constă în convertirea în moneda virtuală bitcoin. citeşte...
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. citeşte...
Alexis Tsipras, premierul de extremă stânga de la Atena, le-a cerut grecilor să nu cedeze "şantajului" creditorilor internaţionali, explicând că raportul FMI justifică poziţia Atenei în favoarea restructurării datoriei suverane, informează BBC. citeşte...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că statul nu poate interveni în cazul unor agenţi economici care cresc preţurile produselor pe care le comercializează, după ce salariul minim brut pe economie a fost majorat de la 1 iulie. Teodorovici a spus că 'piaţa se reglează şi singură'. citeşte...
Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a dezminţit vineri drept 'complet false' declaraţiile ministrului grec al Economiei, Yanis Varoufakis, potrivit cărora Grecia este aproape de un acord cu creditorii săi internaţionali. citeşte...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, vineri, 3 iulie, 45 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când statul a atras 228 de milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark pe doi ani şi jumătate, la un randament mediu de 2,15% pe an. citeşte...
Indicele BET de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,8%, la 7.264,85 puncte iar indicele BETPlus s-a depreciat cu 0,72%, la 1.067,99 puncte. citeşte...
Consiliul de Stat din Grecia, cea mai înaltă instanţă administrativă a ţării, a respins vineri un recurs împotriva legalităţii referendumului ce va avea loc duminică, înlăturând astfel orice obstacol juridic în calea acestei consultări decise de către guvern în legătură cu propunerile creditorilor internaţionali. citeşte...
Principalii indici bursieri europeni au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 0,67%, până la nivelul de 6,585,78 puncte. citeşte...
Aproximativ 44,1% dintre greci susţin un răspuns 'Da', în timp ce 43,7% se pronunţă pentru un răspuns 'Nu' înaintea referendumului de duminică ce ar putea decide viitorul ţării în zona euro, indică un sondaj de opinie dat publicităţii vineri. citeşte...
Situaţia din Grecia afectează turismul: faţă de anii trecuţi, sunt mai puţini români dornici să-şi petreacă vacanţa acolo. Unele agenţii spun că săptămâna aceasta solicitările au ajuns la un minim istoric. Asta deşi ofertele pentru insulele greceşti au început să se ieftinească. Din cauza incertitudinilor, mulţi români se orientează spre Bulgaria sau Turcia. citeşte...
Criza elenă i-a prins pe românii de acolo cu bani în conturi, dar cu mai nimic în portofele. Sunt în jur de 35 de mii, angajaţi în turism în companii din marile oraşe sau pe insule. Mulţi se tem că-şi vor pierde slujbele din cauza blocajului din economie: patronii lor deja nu mai au cu ce să-şi plătească furnizorii, iar salariile sunt date cu întârziere. citeşte...
|
|
|