Ştiri financiar-bancare şi economice din 30 aprilie 2015
SIF1 Banat-Crişana va distribui acţionarilor dividende de 0,1 lei/acţiune din profitul de 134,17 milioane de lei, pe anul trecut, după doi ani în care câştigurile nu au fost distribuite. citeşte...
Soarta a aproape o mie de angajaţi ai Rafinăriei Petrotel Ploieşti, de inută de Lukoil, este incertă. Rafinăria trebuia să-şi repornească ieri instalaţiile oprite pentru o revizie tehnică, dar surse citate de Digi24 spun că situaţia rafinăriei este gravă şi că cei aproape o mie de angajaţi ar putea rămâne în curând fără locuri de muncă, după ce ANAF ar fi pus sechestru asigurator asupra mărfurilor companiei. citeşte...
Tranzacţiile cu certificate pe Fondul Proprietatea (FP) au cumulat peste 30 de milioane de dolari, ieri, în ziua listării la Bursa din Londra, făcând de ruşine întreaga Bursă de Valori Bucureşti (BVB), care ieri a avut un rulaj total de 4,5 milioane de euro. citeşte...
Asociaţia Română a Cărnii (ARC) vrea să încheie un pact naţional cu Guvernul, media şi consumatorii, astfel încât reducerea TVA la 9% să se regăsească imediat în preţul produselor la raft, a anunţat, ieri, preşedintele ARC, Radu Timiş, la o dezbatere pe tema scăderii TVA la alimente. citeşte...
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost ridicat joi de procurorii DNA, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa, dar şi la sediul primăriei şi la Poliţia Locală, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an, transmit surse din presă. citeşte...
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost, în luna martie, de 6,5%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară, însă în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna martie 2014. citeşte...
OMV Petrol Ofisi, subsidiara din Turcia a companiei austriece OMV pentru vânzarea de de gaz şi petrol, şi-a suspendat operaţiunile, a transmis ieri postul de televiziune Kanal7, potrivit agenţiei azere de ştiri Trend. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4198 lei pentru moneda europeană, în urcare cu 1,67 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4031 lei. citeşte...
Zona euro a ieşit, la limită, din deflaţie în luna aprilie 2015, când preţurile de consum au înregistrat o creştere anuală de zero procente, după patru luni în care rata anuală a inflaţiei a evoluat în teritoriul negativ, a anunţat joi Oficiul european de statistică (Eurostat). citeşte...
Impactul economic şi financiar direct al unei ieşiri a Greciei din zona euro ar trebui să fie mic, dar exit-ul ar submina într-o anumită măsură rezistenţa pe termen lung a zonei euro şi ar putea provoca un şoc de încredere, perturbând pieţele obligaţiunilor de stat, consideră Moody's. citeşte...
Federaţia AGROSTAR solicită sprijinul premierul Victor Ponta pentru rezolvarea problemei atestatelor de producător, obligatorii începând cu 1 mai, dar care nu au fost încă tipărite şi "mii de agricultori vor fi afectaţi pentru că li se va interzice să intre în pieţe". citeşte...
Consiliul Concurenţei va fi vigilent şi va monitoriza preţurile din magazine încă din luna mai, înainte de aplicarea TVA-ului scăzut la alimente din luna iunie, a declarat, la RFI, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. citeşte...
În cursul zilei de azi, 30 aprilie, o coloană parcă nesfârşită de maşini inscripţionate ANAF a blocat practic circulaţia pe autostrada A2, spre mare. Statul român pare interesat să exploateze la maximum zilele de vacanţă, când agenţii economici speră să facă ceva bani pe litoral, cu ocazia deschiderii sezonului estival. citeşte...
Guvernul vrea să salveze Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino", printr-un ajutor de stat individual de peste 33 milioane de lei şi o amânare la plata obligaţiilor fiscale de la ANA, potrivit unui proiect de ordonanţă de ugenţă (OUG) publicat pe site-ul Ministerul Educaţiei. citeşte...
„Adevărul“ a consultat mai mulţi profesori universitari, specializaţi în monedă, comerţ, economia întreprinderii şi dreptul comerţului, pentru a afla dacă termenul „bacşiş“, introdus recent de Guvern în legislaţie, există în manualele de specialitate şi care este părerea acestora despre măsura impozitării popularului, dar mai puţin ştiinţificului „bacşiş“. citeşte...
Aproape 20% dintre salariaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim sau puţin peste acest nivel, iar gradul de acoperire a lucrătorilor prin contracte colective de muncă, în 2014, a fost de numai 36%, a declarat, joi, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis. citeşte...
Valoarea acţiunilor Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) a crescut, joi, la bursă, după ce companiile au raportat majorarea profiturilor în primul trimestru, iar un acţionar-cheie a acceptat să sprijine planificata fuziune a acestora. citeşte...
Grupul Garanti România a înregistrat venituri nete consolidate de 39,3 milioane euro în primul trimestru al anului 2015, în creştere cu 14,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii. citeşte...
Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat joi numirea fostului şef al SRI George Maior ca ambasador al României în SUA. Tot joi, şeful statului a aprobat rechemarea lui Iulian Buga din poziţia de ambasador în Statele Unite. citeşte...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat, joi, că următoarele termene stabilite pentru Grecia în vederea efectuării plăţilor către organismul financiar internaţional sunt 6 şi 12 de mai, iar sumele ce vor trebui achitate totalizează circa 960 milioane euro (1.073 milioane dolari). citeşte...
|
|
|