Ştiri financiar-bancare şi economice din 4 februarie 2015
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut Ucrainei să returneze anticipat un credit de trei miliarde de dolari care are scadenţa în decembrie 2015, explicând că Moscova are nevoie de bani pentru combaterea crizei economice. citeşte...
Bursa de la Bucureşti a închis marţi în urcare uşoară, pe fondul unui interes scăzut din partea investitorilor, în timp ce lichiditatea pieţei a scăzut la minimul ultimelor două luni şi jumătate. citeşte...
Orange, RCS&RDS, grupul Telekom şi Vodafone, cei mai mari patru jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, sunt angajaţi de opt luni de zile în negocieri pentru încheierea unor alianţe strategice privind utilizarea şi dezvoltarea în comun a reţelelor, la finele cărora operatorii implicaţi au ca obiectiv să lanseze şi servicii fixe (Orange şi Vodafone) sau să câştige acces la reţele mobile 3G şi 4G (RCS&RDS şi Telekom) fără a mai investi fiecare pe cont propriu zeci de milioane de euro în dezvoltarea propriilor infrastructuri, ci împărţind cheltuielile cu un rival, cu care să utilizeze în comun şi activele pe care le deţine deja. citeşte...
Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestarea preventivă a lui Adrian Sârbu sub acuzaţiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare, decizia fiind luată după mai multe ore de deliberare. citeşte...
De la 1 ianuarie 2016, intră în vigoare şi în România directiva Solvency II şi standardele impuse firmelor de asigurare se vor modifica substanţial. Unele companii, mai ales cele cu acţionariat românesc, vor fi nevoite să facă majorări de capital de zeci de milioane de euro, în timp ce altele, în special cele care aparţin unor grupuri importante, se pot gândi să îşi mute, formal, activitatea din România pentru a scăpa de imaginea încă foarte proastă a pieţei locale. citeşte...
Patru din principalele burse asiatice au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze s-a apreciat cu 1,89% la 17.662,99 puncte, în timp ce indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong creşte cu 0,86%, la 24.765,58 puncte. De asemenea, S&P/ASX 200 al bursei din Australia urcă la valoarea de 5.775,58 puncte, cu 1,20%. citeşte...
Principalele burse din SUA şi Canada au închis şedinţa de tranzacţionare precedentă în urcare. Dow Jones a crescut cu 1,76%, la 17.666,40 puncte, S&P 500 a urcat cu 1,44%, la 2.050,03 puncte, iar indicele compozit Nasdaq s-a apreciat cu 1,09%, până la 4.727,74 puncte. citeşte...
Francul elveţian se deprecia, în această dimineaţă, pe piaţa interbancară, până la 4,14 lei, în jurul orei 7.30. Euro a rămas la 4,4 lei, pe interbancar. Ieri, la cursul BNR, moneda europeană a atins cea mai mică valoare din ultimele patru luni, în faţa leului. citeşte...
Senatul va lua în discuţie Legea cartelelor prepay, declarată în dezacord cu Legea fundamentală de către Curtea Constituţională, informează Digi24. citeşte...
În mod previzibil, Banca Centrală Europeană s-a alăturat altor autorităţi monetare majore ale lumii în cel mai mare experiment din istoria băncilor centrale. Modelul este familiar. În primul rând, băncile centrale taie rata dobânzii de politică până la "zero". În faţa slăbiciunii economice continue şi după ce nu mai pot utiliza instrumentele convenţionale, băncile îmbrăţişează abordarea neconventionala a relaxării cantitative QE. citeşte...
Zeci de olteni care au lucrat în străinătate sunt acum pensionari europeni. Pentru anii munciţi legal în afara ţării, oamenii primesc pensii comunitare substanţiale. citeşte...
Membrii Comisiilor de buget, finanţe ale Parlamentului se vor întâlni săptămâna viitoare luni, la ora 13,00, cu delegaţia FMI, a anunţat marţi Viorel Ştefan, preşedintele comisiei de resort din Camerei Deputaţilor. citeşte...
Pacienţii românii s-au tratat în spitalele din Uniunea Europeană şi Elveţia de peste 310 milioane de euro din 2007 şi până în 2013. citeşte...
Aproximativ 93% dintre români sunt asiguraţi ai sistemului public de sănătate. Şi doar atât. Cel puţin aşa arată un studiu realizat recent de GfK pe tema serviciilor medicale publice şi private din România. citeşte...
Alegerile parţiale pentru o serie de mandate vacante din administraţia publică locală ar putea fi organizate la 22 martie, o altă dată care a fost luată în calcul fiind 29 martie, au declaarat surse din Guvern. citeşte...
Veniturile din indemnizaţie ale deputaţilor pe anul trecut s-au ridicat la peste 23.000.000 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor. citeşte...
Judecătorul Curţii Constituţionale, Toni Greblă, s-a prezentat la DNA, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, el declarând că a venit pentru a vedea de ce este acuzat, pentru că are impresia că judecarea lui a început în spaţiul public încă de ieri. citeşte...
Compania aeriană low-cost Wizz Air, cea mai mare din centrul şi estul Europei, va lansa o ofertă publică iniţială prin care intenţionează să atragă de la investitori 150 de milioane de euro. citeşte...
Directorul Direcţiei de Finanţe Publice Ploieşti, Daniel Petre, a fost ridicat de la sediul instituţiei, miercuri, de către procurorii DNA, surse judiciare afirmând că acesta ar fi vizat în dosarele în care este implicat Răzvan Alexe, cercetat în cazul preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma. citeşte...
În 2014, numărul înmatriculărilor noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor a crescut cu 3,7% în 2014, comparativ cu cel precedent, iar cel pentru transportul mărfurilor a înregistrat în perioada menţionată o creştere cu 6,9%, conform datelor remise de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte...
|
|
|