Ştiri financiar-bancare şi economice din 4 iulie 2013
Surse apropiate negocierilor susţin că intenţiile de scoatere la licitaţie a 60% din participaţiile pe care GDF Suez le deţine la mai multe proiecte energetice din Europa vizează şi proiectul „Alizeu Eolian”, de construire a unui parc eolian cu o capacitate de 50 MW în comuna Băleni (Galaţi), investiţie cifrată la 90 milioane de euro. Potrivit aceloraşi surse, zilele acestea GDF Suez va începe procedurile, urmând să aştepte ofertele până la jumătatea lunii iulie. citeşte...
Codul de Insolvenţă se află, momentan, la stadiul de schiţă, urmând ca până în luna septembrie să fie finalizat şi propus spre aprobare Guvernului şi Parlamentului, potrivit reprezentanţilor Ministerului Justiţiei (MJ). Proiectul urmează să poată fi consultat public începând cu data de 1 august, au adăugat domniile lor. citeşte...
Programul Prima Casa devine permanent. Mai mult, plafonul pentru anul 2013 va fi suplimentat pentru a acoperi sfârşitul acestui an şi începutul lui 2014. Autorităţile fac tot posibilul ca acest program să fie funcţional atât timp cât există cereri. citeşte...
Unele reguli bugetare întocmite de Uniunea Europenă (UE) ar putea permite unor ţări membre din estul Europei, printre care şi România, de a se concentra pe proiecte de investiţii în sectoarele de transport, energie şi tipuri de infrastuctură, confinanţate cu Fonduri UE, a declarat preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Barroso, ieri. citeşte...
Inginerul si pionerul informaticii Douglas Engelbart, inventatorul mouse-ului, a decedat marti seara, la varsta de 88 de ani, in California, s-a aflat miercuri din surse apropiate Institutului care ii poarta numele. citeşte...
INS a terminat de numărat populaţia României la aproape doi ani de la referendumul din 20 octombrie 2011, iar populaţia stabilă a României este de 20,1 milioane de persoane. Faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, populaţia stabilă a scăzut cu 1,56 milioane de persoane, în principal din cauza migraţiei externe. citeşte...
BCR a vandut pana in prezent clientilor sai peste 2 tone de aur, au transmis joi, oficialii institutiei de credit. Media celor mai importante tranzacţii (ca volum) realizate a fost de peste 40 kg de aur / tranzacţie si au fost efectuate de divizia de Private banking. Valoarea celor 2 tone de aur se ridică la o valoare de aproximativ 300 milioane lei. citeşte...
Oltchim a realizat, în luna iunie a acestui an, o cifră de afaceri preliminată de 11 milioane de euro, în creştere faţă de luna februarie când a înregistrat o cifră de afaceri de 5,4 milioane de euro, conform unui comunicat de presă. citeşte...
După trei ani de măsuri de austeritate, care au vizat majorarea taxelor şi scăderea pensiilor, angajaţii din sectorul privat al Greciei s-au confruntat anul trecut cu încă o reducere de 10% a salariilor, deoarece firmele private au micşorat remuneraţiile după ce Guvernul a procedat la fel cu angajaţii din sectorul de stat, transmite site-ul greekreporter.com. citeşte...
Nuclearelectrica a anunţat, astăzi, reconectarea la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 2 CNE Cernavodă, conform planificării precizate, în cursul nopţii 3 spre 4 iulie, după remedierea porului care a cauzat scăparea minoră de apă grea în Clădirea Reactorului. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4420 lei pentru moneda europeană, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă când euro a fost cotat la 4,4514 lei. citeşte...
În România, preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,6 dolari (5,2 – 5,4 lei), fiind de peste patru de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 cenţi pe kilogram (la sfârşitul lunii iunie), după cum relevă o analiză a XTB România. Paradoxal, preţul de pe bursă al zahărului a scăzut constant în ultimii ani, timp în care s-a scumpit la fel de constant în magazine. citeşte...
Credit Europe Bank va calcula rata dobânzii variabile pentru produsul CreditAvantaj Instant ţinând cont de indicele ROBOR la 3 luni, în loc de indicele ROBOR la 6 luni ca până acum, la care se va adăuga marja fixă de 7,5%, informează un comunicat de presă remis redacţiei. citeşte...
Compania aeriană easyJet va opera, începând cu data de 17 octombrie 2013, zboruri pe ruta Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Londra Gatwick, potrivit datelor furnizate de companie. citeşte...
Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut dobanda de politica monetara la 0,5% in sedinta de joi a guvernatorilor, potrivit unui comunicat publicat de institutie. citeşte...
A apus vremea de glorie a lantului de fast food-uri McDonald's, local preferat de multi dintre romani acum cativa ani. Profitul afacerii a scazut de zece ori in timpul crize, la mai putin de un milion de euro. citeşte...
Vârsta medie a populaţiei din România a crescut la 40,6 ani în 2011 faţă de 35,1 ani în 1992 sau 37,8 ani în 2002, potrivit datelor prezentate joi, într-o conferinţă de presă, de preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, cu prilejul primelor date definitive despre despre Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2011. citeşte...
Românii conduc topul turiştilor care au ales Bulgaria ca destinaţie de vacanţă, în luna mai, se arată într-un comunicat al touroperatorului Travel Planner, remis joi. citeşte...
Agricultorii bulgari din zona Vidin intenţionează să blocheze podul Calafat - Vidin dacă autorităţile nu vor lua măsuri împotriva importurilor ilegale de fructe şi legume din România. citeşte...
Guvernul va începe în această lună negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv, a anunţat premierul Victor Ponta, după ce Consiliul Director al FMI a avizat, săptămâna trecută, cu trei derogări, ultimele evaluări cu România. citeşte...
|
|
|