Ştiri financiar-bancare şi economice din 7 septembrie 2011
Criza datoriilor de stat din zona euro va afecta profiturile băncilor timp de câţiva ani şi ar putea "ucide" cele mai slabe instituţii de credit, avertizează directorul general al Deutsche Bank, Josef Ackermann, citat de Reuters. citeşte...
Consumul de bere înregistrat în România în primele 6 luni s-a menţinut la acelaşi nivel din perioada similară din 2010, de 8 milioane hectolitri, producătorii reuşind să frâneze declinul pieţei din ultimii ani prin strategii adaptate la obiceiurile de consum, potrivit Asociaţiei Berarii României, relatează Mediafax. citeşte...
Comisia Europeană (CE) s-a arătat sceptică, marţi, în privinţa ideii tot mai vehiculată, inclusiv de către viitorul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, de revizuire a Tratatului de la Lisabona pentru consolidarea guvernanţei economice în zona euro, transmite AFP. citeşte...
Guvernul italian s-a angajat marti sa majoreze TVA si sa propuna introducerea in Constitutie a unui amendament care sa prevada obligativitatea unui buget echilibrat, in timp ce sute de mii de oameni au protestat fata de planul initial de austeritate, transmite Reuters. citeşte...
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în creştere. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, creştea cu 1,68% în debutul şedinţei, fiind cotat la 4.665,65 puncte. citeşte...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%, respectiv cu 4,8%, în primele şapte luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. citeşte...
Presa sportivă europeană remarcă, în cronicile partidei România-Franţa, starea extrem de proastă a gazonului de pe Naţional Arena din Bucureşti, care a afectat calitatea meciului de fotbal şi a stricat, practic, seara de inaugurare a stadionului. citeşte...
Producătorii de electricitate din surse eoliene vor putea primi două certificate verzi în loc de unul inclusiv pentru energia generată în luna septembrie, dacă Guvernul va aproba până la finele lunii o ordonanţă de urgenţă care modifică legislaţia din domeniu, a declarat astăzi Zoltan Nagy-Bege, directorul Departamentului de Eficienţă Energetică în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). citeşte...
Un proiect de regulament al BNR propune ca orice credit de consum să fie dat pe o perioadă de maximum 5 ani şi pentru acest tip de credit să se aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată. citeşte...
Instituţiile de învăţământ superior vor avea în anul academic 2011-2012 peste 35.000 de locuri la master, din care 65 la sută sunt în universităţi de cercetare avansată şi educaţie, cele mai multe fiind la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. citeşte...
Măsura va fi aplicată în intervalul septembrie-decembrie şi va afecta un număr de 15.000 de salariaţi din totalul de 25.000, cât mai are CFR Infrastructură în prezent. citeşte...
Eliminarea comisionului de rambursare anticipată a făcut ca din ce în ce mai multe persoane care au credite scumpe să încerce să îşi refinanţeze împrumutul. citeşte...
Cursul euro-franc elveţian s-a menţinut miercuri în jurul valorii ţintite de Banca Naţională a Elveţiei, în timp ce moneda europeană s-a apreciat uşor în raport cu dolarul, scrie Reuters citeşte...
Curtea Constituţională germană a aprobat miercuri implicarea Guvernului în pachetele de salvare alocate deja de UE pentru ţările care se confruntă cu crize financiare, însă viitoare contribuţii depind de aprobarea legislativului, ce rămâne incertă. citeşte...
Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut cu 6% în primele şapte luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte...
Ultimele schimbări de la vârful gigantului Yahoo! Inc. au început să dea naştere unor perspective interesante. După concedierea - prin telefon - a directorului general, Carol Bartz, compania Yahoo! Inc. este de vânzare, a declarat o sursă din interiorul organizaţiei, citată de publicaţia americană "Wall Street Journal". citeşte...
Bank of America, cea mai mare bancă americană, a anunţat o reorganizare de amploare care include plecarea a doi directori executivi, după ce acţiunile grupului au pierdut în acest an aproape jumătate din valoare, transmite Reuters. citeşte...
Senatul a respins, miercuri, o cerere de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu, care se referea la urgentarea procedurilor de listare pe Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul "Fondul Proprietatea" în care statul român este acţionar majoritar. citeşte...
Jumătate dintre români se pronunţă pentru construirea Catedralei Neamului, dar consideră că banii n-ar trebui să fie plătiţi din buzunarul lor, potrivit unui studiu efectuat de Fundaţia Soros. citeşte...
Indicii bursieri au început ziua de miercuri pe creştere, cu S&P 500 în creştere cu 1%, Dow Jones în creştere cu 0,79% şi Nasdaq 100 cu 0,97% în creştere la ora 9:00, potrivit Reuters. citeşte...
|
|
|