Ştiri financiar-bancare şi economice din 8 martie 2012
New York Stock Exchange a încheiat în creştere şedinţa de ieri, investitorii fiind din nou optimişti cu privire la datoria greacă şi impulsionaţi de indicatorii buni din Statele Unite: Dow Jones a câştigat 0,61% şi Nasdaq 0,87 %, conform surselor de presă. citeşte...
UE a declarat că Ungaria trebuie să ia paşi concreţi pentru a asigura independenţa băncii centrale, înainte ca blocul să înceapă discuţiile privind o plasă financiară pentru ţara îndatorată, relatează The Wall Street Journal. Condiţia a sporit temerile investitorilor că ajungerea la un acord ar putea dura mai mult decât se anticipase, sau nu s-ar putea materializa deloc. citeşte...
Comisarul UE pentru Afaceri Monetare şi Economice, Olli Rehn, a cerut ieri investitorilor să semneze oferta de restructurare a datoriilor Greciei ce expiră astăzi, precizând că termenii nu vor deveni mai buni şi că alternativa este mult mai gravă, potrivit Reuters. citeşte...
În luna ianuarie 2012, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut faţă de luna decembrie 2011, ca serie brută cu 63,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,9%, potrivit Institului Naţional de Statistică. citeşte...
Pentru a nu plăti taxa auto anunţată iniţial pentru anul acesta, românii care doreau să cumpere cutovehicule s-au îngrămădit să încheie tranzacţiile în decembrie 2011. Ca urmare, vânzările s-au prăbuşit în ianuarie, cifra de afaceri în domeniu scăzând cu peste 30%. citeşte...
Moody's Investors Service a reafirmat ratingul Transelectrica la Baa3 cu perspectivă stabilă, menţinând astfel compania la categoria 'investment grade', se arată într-un comunicat al companiei, remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti. citeşte...
Cea mai mare reţea socială din lume, Facebook, a anunţat că şi-a asigurat credite în valoare de opt miliarde de dolari, înaintea mult aşteptatei operaţiuni de cotare publică iniţială. citeşte...
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, care se află în urma rivalului său socialist, Francois Hollande, în sondajele de opinie, a declarat joi că va renunţa la politică în cazul în care pierde alegerile prezidenţiale, care se vor desfăşura în două tururi de scrutin, la 22 aprilie şi la 6 mai, informează EFE. citeşte...
Construcţia autostrăzilor este una dintre marile priorităţi ale guvernului român, a declarat ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein în exclusivitate pentru The Money Channel. citeşte...
Bărbaţii economisesc în medie cu 17% mai mult decât femeile, în cazul produselor clasice de economisire (de tipul depozit bancar sau cont de economii), potrivit unui studiu intern al BCR efectuat pe portofoliul de clienţi ai băncii. citeşte...
Inflaţia provoacă din nou îngrijorări în cadrul Băncii Centrale Europene, complicând eforturile acesteia de a stimula creşterea economică şi de a preveni intrarea zonei euro în recesiune. citeşte...
Producţia mondială de grâu din acest an ar urma să fie mai mică cu 10 milioane tone, sau 1,4%, comparativ cu producţia record înregistrată anul trecut, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters. citeşte...
Turiştii germani care vin în vacanţe în România se întorc cu mulţi bani necheltuiţi, pentru că infrastructura de agrement lipseşte, iar hotelierii nu au programe interactive care să-i ţină pe clienţi în restaurante, a explicat Toni Messerschmidt, proprietarul unei agenţii de turism germane. citeşte...
Obiectivul Ungariei este să ajungă cât mai rapid posibil la un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, a declarat joi Tamas Fellegi, şeful echipei de negociere ungare în discuţiile cu cele două organizaţii, transmite MTI. citeşte...
Economistul american Robert Shiller, care a prezis explozia balonului imobiliar din 2008, spune că evoluţia negativă a preţurilor de pe piaţa locuinţelor se apropie de final, dacă nu a atins deja fundul sacului. citeşte...
Browserul Google Chrome si-a mai pierdut putin din stralucire dupa ce a fost spart de un hacker. Spargerea a fost facut tocmai pe banii Google Chrome, care au pus la bataie premii de 1 milion de dolari pentru cine reuseste sa sparga programul, iar acest lucru s-a si intamplat. citeşte...
Banca Centrală a Chinei dă liber şi mai multor exportatori chinezi să-şi facă decontările în monedă naţională. Decizia este încă un pas făcut de China pe calea impunerii monedei naţionale ca monedă de schimb în comerţul internaţional. Un obiectiv ce face parte din planul cincinal pentru 2011-2015. citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,3553 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,05 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,3558 lei. citeşte...
Patru membri ai parlamentului elveţian cer un referendum în care populaţia să se pronunţe în privinţa gestionării rezervei de aur a ţării. Una dintre propuneri vizează păstrarea integrală a aurului în ţară. citeşte...
Rata şomajului în Grecia a atins o nouă valoare record în luna decembrie 2011, 21% din populaţia activă, în creştere faţă de 20,9% în luna noiembrie 2011 şi aproape dublu faţă de media din zona euro, a anunţat joi Autoritatea elenă de statistică (Ase), transmite AFP. citeşte...
|
|
|