Ştiri financiar-bancare şi economice din 9 iunie 2015
Directorul general adjunct al FMI, Mitsuhiro Furusawa, a avertizat, ieri, că există un risc considerabil ca majorarea dobânzilor de către Rezerva Federală (Fed) din SUA să aibă un efect negativ asupra pieţei financiare. citeşte...
Banca centrală a Turciei a decis, ieri, să micşoreze dobânzile aplicate depozitelor în valută, după ce lira a atins un nou minim istoric faţă de dolar, pe fondul rezultatelor alegerilor legislative de duminică. citeşte...
Guvernul de la Atena îşi modifică propunerile de reformă - documentul de 47 de pagini trimis creditorilor internaţionali - în speranţa încheierii acordului cu aceştia, care ar permite deblocarea tranşei de 7,2 miliarde de euro pe care Grecia o mai poate primi din programul de 240 de miliarde de euro obţinut în 2010, scrie Kathimerini. citeşte...
Şapte clienţi au câştigat, într-un proces colectiv împotriva Millenium Bank, Instanţa stabilind că banca trebuie să returneze comisionul de acordare. citeşte...
Principalele burse asiatice scădeau, la jumătatea şedinţei de tranzacţionare de astăzi. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze s-a depreciat cu 0,37% la 20.304,03 puncte, în timp ce indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong coboară cu 0,95%, la 27.56,56 puncte. De asemenea, S&P/ASX 200 al bursei din Australia scade la valoarea de 5.488,50 puncte, cu 0,18%. citeşte...
Bursele din SUA şi Canada au închis şedinţa de tranzacţionare precedentă în scădere. Dow Jones a coborât cu 0,46% la 17.766,55 puncte, S&P 500 s-a micşorat cu 0,65%, la 2.079,28 puncte, iar indicele compozit Nasdaq s-a depreciat cu 0,92%, până la 5.021,63 puncte. citeşte...
Cea mai mare bancă din Europa, HSBC Holdings, a anunţat marţi că va renunţa la aproximativ 25.000 de locuri de muncă din cele 257.000 existente la nivel global, va reduce baza de active cu 290 de miliarde de dolari, va vinde diviziile din Brazilia şi Turcia şi va diminua operaţiunile de investment banking, într-un vast program de reducere a costurilor şi o reorganizare a operaţiunilor. citeşte...
Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a fost aproximativ egală în aprilie 2014 cu cea din luna martie 2015 şi a scăzut cu 8,9% faţă de luna aprilie 2014, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte...
Exportul românesc a fost afectat de reducerea vitezei economiei din UE şi s-a cifrat la 4,39 miliarde euro, în scădere cu 8,4% faţă de luna martie. citeşte...
Indicele BET-FI de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,18%, la 7.412,08 puncte, însă indicele BETPlus a urcat cu 0,16%, la 1.089,82 puncte. citeşte...
Patru din principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se depreciază cu 0,03%, la 6.787,84 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei din Paris a coborât cu 0,21% la 4.847,52 puncte. citeşte...
Sistemul bancar românesc a reintrat pe profit în primul trimestru al acestui an, relansarea creditării s-a consolidat pe baza economisirii interne, însă viitoarea misiune a politicilor băncilor de administrare a riscurilor trebuie axată pe păstrarea echilibrelor prudenţiale dobândite cu eforturi şi costuri semnificative, cu accent pe standarde riguroase de alocare a resurselor, susţine prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu. citeşte...
Consumul de gaze naturale în România a avut o evoluţie descrescătoare din anul 2009 până în 2014, dar numărul de consumatori a crescut până la 3,4 milioane, din care 3,2 milioane reprezentau consumatori casnici, potrivit datelor prezentate, marţi, într-un forum pe teme energetice, de Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. citeşte...
Judecătoria Constanţa obligă Bancpost să convertească în lei, la cursul de schimb din anul 2008, un împrumut acordat în franci elveţieni, transmite Ziua de Constanţa. citeşte...
România şi Cehia au avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015 comparativ cu primul trimestru al anului trecut, datorită unui avans de 4,2% fiecare, a anunţat marţi Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). citeşte...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4677 lei pentru moneda europeană, în urcare uşoară cu 0,76 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4601 lei, cea mai mare valoare din ultimele două săptămâni. citeşte...
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat marţi, 9 iunie, hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta cu 231 voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”. citeşte...
Un procent de 70% din populaţia lumii va utiliza smartphone-uri până în 2020, iar 90% dintre oameni vor locui în zone acoperite de reţele de broadband mobil, potrivit unu studiu de profil remis marţi. citeşte...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după ce deputaţii au respins cerere DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta, că Parlamentul nu ar trebui să obstrucţioneze actul de justiţie. citeşte...
Cererea de intrare în insolvenţă depusă de Rompetrol SA a fost respinsă de Tribunalul Capitalei, decizia putând fi contestată de reprezentanţii companiei. citeşte...
|
|
|