Ştiri » septembrie 2011 » 13 septembrie 2011
ANAF rambursează în septembrie TVA în valoare de 1,518 miliarde lei
Ma, 13.09.2011, ora 11:23 | Finanţe-Bănci | 675 vizualizări
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat selecţia naţională a deconturilor cu opţiune de rambursare pentru care există decizie aprobată, acestea totalizând la 1 septembrie suma de 1,518 miliarde lei, potrivit unui comunicat transmis marţi de instituţie. "De la începutul anului şi până în acest moment am rambursat lunar circa 1 miliard de lei şi încercăm să ridicăm plafonul de decontare de la lună la lună, astfel încât să lichidăm deconturile întârziate şi să venim cât mai mult în sprijinul mediului de afaceri", a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Potrivit ANAF, în selecţia lunii septembrie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 5 august 2011.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 13.09.2011
Indici bursieri din 13.09.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|