Ştiri » decembrie 2010 » 29 decembrie 2010
Avocaţii: OUG 50 trebuie aplicată tuturor contractelor
Mi, 29.12.2010, ora 08:12 | Finanţe-Bănci | 842 vizualizări
Cum noile prevederi ale Ordonanţei nr. 50 vor intra în vigoare cel mai devreme la sfârşitul lunii ianuarie, avocaţii îşi încurajează clienţii ca între timp să renegocieze contractele de credit cu băncile sau să îşi refinanţeze împrumuturile, ceea ce este mai uşor de realizat decât obţinerea unei perioade de graţie. O parte din bănci au făcut deja modificări ale contractelor de credit conform prevederilor iniţiale ale ordonanţei, eliminând anumite comisioane. În unele cazuri, clienţii au obţinut şi rate de dobândă mai mici, în urma negocierilor cu instituţiile financiare.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 29.12.2010
Indici bursieri din 29.12.2010
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|