Ştiri » mai 2014 » 15 mai 2014
Băncile ruseşti, decapitalizate. Câţi bani au plecat şi unde
J, 15.05.2014, ora 10:10 | Finanţe-Bănci | 691 vizualizări
De la începutul crizei ucrainene, circa 160 de miliarde de euro au fost scoase din Rusia, a estimat, luni, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi. În plus, Draghi susţine că nu se ştie unde s-au dus aceşti bani. Este cea mai mare sumă evocată până în prezent, depăşind estimările celorlalţi oficiali europeni sau ruşi. Banca Centrală a Rusiei a evaluat la 51 de miliarde de dolari ieşirile nete de capital în primul trimestru al anului în curs. La rândul său, ministrul rus al Dezvoltării Economice, Alexei Uliukaev, a declarat că aceste ieşiri ar putea ajunge la circa 70 de miliarde de euro pentru întregul an 2014. În opinia fostului ministru de finanţe Alexei Kudrin, suma s-ar cifra la aproximativ 110 miliarde de euro tot până la sfârşitul acestui an. Obligaţiunile din România şi Ungaria se numără printre cei mai mari beneficiari din Europa emergentă ai aversiunii faţă de risc a investitorilor, care îşi retrag banii din Rusia, se arată într-o analiză a Bloomberg.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 15.05.2014
Indici bursieri din 15.05.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|