Ştiri » ianuarie 2016 » 27 ianuarie 2016
CCR a decis. Legea antifumat e constituţională
Mi, 27.01.2016, ora 12:05 | Actualitate | 758 vizualizări
Curtea Constituţională a decis că legea antifumat, de fapt legea care interzice fumatul în spaţii publice închise este constituţională. Aceasta a fost adoptată de Parlament, dar un grup de 33 de senatori din toate partidele au contestat-o la CCR pe motiv că este discrimatorie, deoarece tratează diferit spaţiile închise. Legea permite fumatul în spaţii închise doar în penitenciare şi în aeroporturi. Legea antifumat, parte a iniţiativelor globale de interzicere (deloc de bun augur), prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. După promulgarea de la Cotroceni, legea va intra în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Toată ştirea pe BusinessCover.ro
Curs valutar din 27.01.2016
Indici bursieri din 27.01.2016
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Actualitate
 Florin Cîţu, astăzi ministru al Finanţelor, este propus pentru postul de prim-ministru, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis. citeşte...
 Guvernul Ludovic Orban a fost demis, miercuri, moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR fiind votată de 261 de parlamentari, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. citeşte...
 Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit semnificativ în noiembrie 2019, când s-au pierdut 5.525 de locuitori, faţă de 8.977 în aceeaşi lună a anului 2018, în condiţiile în care natalitatea a crescut, iar mortalitatea a scăzut, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte...
 Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care prevede dublarea alocaţiei pentru copii adoptată de Parlament la finele anului trecut. citeşte...
 Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov scapă de controlul judiciar, după ce instanţa supremă a decis, definitiv, revocarea măsurii preventive în dosarul în care este judecat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar, senator şi ministru. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|