Ştiri » iulie 2011 » 28 iulie 2011
Casa Albă despre datoria SUA: Un compromis rămâne "esenţial şi posibil"
J, 28.07.2011, ora 08:31 | Finanţe-Bănci | 714 vizualizări
Casa Albă a declarat miercuri că un compromis în Congres este încă 'esenţial şi posibil' pentru a ridica plafonul datoriei şi a lupta contra deficitului, cu şase zile înainte de termenul limită după care Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plată. 'Noi încă credem cu tărie că un compromis este esenţial şi posibil', a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama, Jay Carney, în ciuda lipsei aparente de progrese în negocierile dintre parlamentari în Congres, divizate între aliaţii democraţi şi adversarii republicani ai preşedintelui. 'Congresul trebuie să acţioneze. Ne-am angajat intens în negocieri, în discuţii, propuneri şi contrapropuneri cu Congresul', a asigurat Carney în briefing-ul său cotidian, citat de AFP.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 28.07.2011
Indici bursieri din 28.07.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|