Ştiri » septembrie 2011 » 6 septembrie 2011
Cine încetineşte reformele din Grecia
Ma, 06.09.2011, ora 15:21 | Finanţe-Bănci | 574 vizualizări
În ciuda declaraţiilor de solidaritate politică de la Atena, cercurile financiare şi diplomatice resimt spritiele încinse din spatele culiselor elene. Agitaţia Greciei accentuează temerile privind supravieţuirea euro. Grecia se afundă în recesiune - iar regresul economic nu îi mai oferă ministrului de Finanţe Evanghelos Venizelos spaţiu de manevră în demersul său de a creşte austeritatea şi a reduce cheltuielile publice. Creditorii Greciei pot înţelege că încasările fiscale nu pot creşte în vreme de contracţie economică - dar nu pot accepta tergiversarea privatizării marilor consumatori de fonduri din bugetul de stat. Între timp, în Germania se acutizează disputa din interiorul coaliţiei de guvernământ cu privire la metodele de salvare a Greciei. Liberalii refuză să mai susţină finanţarea datoriilor Atenei şi presează pentru o ieşire a statului elen din zona euro - o opţiune exclusă, însă, de creştin-democraţii care se tem de un efect de domino în spaţiul monetar comunitar.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 06.09.2011
Indici bursieri din 06.09.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|