Ştiri » februarie 2015 » 7 februarie 2015
Discuţiile cu FMI continuă azi la Finanţe: Energia şi bugetul, subiecte neagreate
S, 07.02.2015, ora 11:48 | Finanţe-Bănci | 654 vizualizări
Discuţiile Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu autorităţile române continuă sâmbătă, subiectele rămase fiind cele din sectoarele finanţe şi energie. Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, în domeniul energetic au rămas trei subiecte importante de discutat printre care şi calendarul liberalizării pieţei gazelor. Experţii FMI s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanţii tuturor ministerelor pentru a se stabili dacă va mai exista un nou acord cu instituţia financiară internaţională. O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Andrea Schaechter, se află în România în perioada 27 ianuarie-10 februarie 2015, pentru a treia evaluare a acordului preventiv aflat în derulare. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate în prima parte a anului trecut. Vizita misiunii FMI a venit într-un moment în care, la Bucureşti, francul a ajuns la cotaţii record în raport cu leul, motiv pentru care au reînceput discuţiile referitoare la românii cu credite în franci.
Toată ştirea pe Capital.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|