Ştiri » noiembrie 2012 » 14 noiembrie 2012
FMI respinge ideea creşterii pensiilor militarilor
Mi, 14.11.2012, ora 17:25 | Finanţe-Bănci | 608 vizualizări
Guvernul a cerut FMI să revină la pensiile vechi pentru militarii care au înregistrat scăderi de venituri în urma recalculării aplicate începând din 2010, dar nu şi la pensiile care au crescut în urma recalculării, adică peste 90% dintre acestea, propunere respinsă de experţii internaţionali. În schimb, FMI a cerut în negocierile cu Guvernul investiţii în educaţie şi sănătate. Majorarea pensiilor militarilor, propusă de guvernul Ponta în negocierile cu FMI, presupune un efort bugetar de 9 milioane de lei pe lună, considerat prea mare de negociatorii Fondului Monetar Internaţional. În consecinţă, aceştia au considerat că statul român nu-şi poate permite să facă acum astfel de majorări, iar negocierile pe această temă ar putea fi reluate abia în luna ianuarie, potrivit România TV. Guvernul Ponta intenţiona să mărească în acest an pensiile speciale pentru 30.000 de militari, după ce acestea au fost recalculate în perioada 2010-2011 şi micşorate.
Toată ştirea pe RTV.net
Curs valutar din 14.11.2012
Indici bursieri din 14.11.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|