Ştiri » noiembrie 2012 » 12 noiembrie 2012
Grecia a adoptat noul buget pentru 2013
L, 12.11.2012, ora 09:10 | Finanţe-Bănci | 825 vizualizări
Parlamentul grec a adoptat, azi-noapte, bugetul pentru anul 2013, prevăzând economii de 9,4 miliarde de euro, aşa cum au cerut Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, potrivit surselor de presă. Bugetul a obţinut 167 de voturi din cele 168 pe care putea conta, din partea a trei partide care susţin coaliţia aflată la putere, Noua Democraţie (dreapta), Pasok (socialişti) şi Dimar (stânga democratică). Alţi 128 de deputaţi ai partidelor de opoziţie au votat "împotrivă" şi patru s-au abţinut din totalul de 299 prezenţi (din cei 300), potrivit numărătorii oficiale.
Toată ştirea pe Bursa.ro
Curs valutar din 12.11.2012
Indici bursieri din 12.11.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|