Grecia acuză creditorii internaţionali că au prognozat greşit evoluţia sa economică - financiare.ro
 Acasă  | Ştiri  | Curs valutar  | Dobânzi  | Bănci centrale  | Autorităţi ale pieţei de capital  | Bănci din România  | Bloguri  | Arhivă  | English  
 Finanţe-Bănci  | Economie  | Afaceri  | Pieţe de capital  | Imobiliare  | Auto  | Turism  | HR Cariere Educaţie  | Media  | IT & C  | Mediu  | Energie 

Ştiri » ianuarie 2014 » 6 ianuarie 2014

Grecia acuză creditorii internaţionali că au prognozat greşit evoluţia sa economică
L, 06.01.2014, ora 18:29 | Economie | 588 vizualizări



Grecia a acuzat troica creditorilor internaţionali (FMI-CE-BCE) că a greşit calculele cu privire la aplicarea măsurilor de austeritate ce i-au fost solicitate şi la efectele acestora asupra economiei, transmite luni agenţia EFE, citând o scrisoare transmisă Parlamentului European (PE) de ministrul grec de finanţe Yannis Stournaras, după ce PE a deschis o investigaţie despre modul în care troica internaţională a gestionat criza economică.

În textul scrisorii, ministrul grec susţine că 'zona euro nu a diagnosticat la timp cauzele crizei din Grecia şi din ţările din sudul Europei', iar programul de austeritate a fost implementat atunci când ţara era în recesiune, 'ceea ce a provocat dificultăţi suplimentare întrucât ajustările structurale sunt mai uşor de pus în practică în perioade de creştere economică'.

Toată ştirea pe Economica.net    Curs valutar din 06.01.2014    Indici bursieri din 06.01.2014



comentarii


Ultimele ştiri din categoria Economie

România a început anul cu cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din Uniunea Europeană, după ce, în decembrie, coborâse pe poziţia a treia, arată datele publicate de biroul european de statistică Eurostat. citeşte...

Economia Japoniei s-a micşorat cu 6,3% în trimestrul patru al anului trecut, după ce Guvernul a urcat impozitul pe consum în toamna trecută, ridicând temerile unei încetiniri mai adânci şi exercitând presiuni asupra lui Shinzo Abe şi a Băncii Japoniei pentru a reacţiona prin măsuri de politică fiscală şi monetară. citeşte...

România a avut a doua creştere economică din Europa în ultimul trimestru al anului trecut, în comparaţie cu anul precedent. Faţă de trimestrul precedent, creşterea economică a României se plaseză pe primul loc, arată Eurostat. citeşte...

România importă încă prea multe produse agricole raportat la ceea ce natural se poate produce în ţară, fapt care arată că potenţialul nu este încă valorificat pe deplin, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, într-un mesaj transmis în calitate de guvernator dar şi de viticultor, la Conferinţa Anuală a Clubului Fermierilor Români. citeşte...

PIB-ull zonei euro a înregistrat un avans de 1,2% în 2019, după o creştere de 1,8% în anul 2018, şi un avans de 2,4% în 2017, potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat. citeşte...



Abonare newsletter
Nume:
E-mail:
Ştiri: Da  Nu 
Curs valutar: Da  Nu 


Top ştiri din ultima săptămână




Publicitate pe acest site | Contact
Copyright 1999-2024 Pandora Impex SRL.