Ştiri » noiembrie 2011 » 30 noiembrie 2011
Italia vrea sprijin financiar. Au avut loc deja discuţii cu oficialii FMI
Mi, 30.11.2011, ora 11:25 | Finanţe-Bănci | 733 vizualizări
Guvernul italian a avut discuţii preliminare cu oficialii FMI privind un eventual sprijin financiar, necesar pentru a putea face faţă crizei datoriilor de stat, cofinanţat de bănci centrale din Europa, însă nu a fost luată nicio decizie, au declarat surse apropiate situaţiei. Noul premier italian Mario Monti a prezentat marţi miniştrilor Finanţelor din zona euro măsurile fiscale pe care intenţionează să le adopte, iar sursele citate au afirmat că guvernul de la Roma nu va trimite oficial o solicitare de sprijin către FMI înainte de prezentarea proiectului de buget, programată pentru 5 decembrie.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 30.11.2011
Indici bursieri din 30.11.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|