Ştiri » decembrie 2012 » 29 decembrie 2012
Mario Monti va conduce o coaliţie de centru în alegerile din Italia
S, 29.12.2012, ora 08:05 | Internaţional | 779 vizualizări
Premierul demisionar al Italiei Mario Monti a decis să fie liderul unei coaliţii de centru în scrutinul legislativ anticipat din Italia, scopul său fiind obţinerea postului de prim-ministru, după alegeri, relatează Corriere della Sera. Mario Monti va fi susţinut de mici formaţiuni de centru şi de organizaţii civice - Uniunea Democratică de Centru (UDC), Viitor şi Libertate pentru Italia (FLI), Asociaţia Creştină a Muncitorilor Italieni (ACLI), Alianţa pentru Italia (API) şi Italia Viitorului (IF). "M-am întâlnit cu membri ai societăţii civile şi cu lideri ai partidelor. Am primit un consens amplu şi credibil pentru agenda mea", a spus Monti, subliniind că problemele economice ale Italiei nu s-au încheiat. "Nu voi înfiinţa niciun nou partid şi nu voi demisiona din funcţia de senator pe viaţă", a spus Monti.
Toată ştirea pe IncomeMagazine.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Internaţional
 Exact intr-un moment in care traderii de zahar prognozeaza un deficit mondial pentru acest produs, Indonezia (cel mai mare importator mondial de zahar brut) a anuntat ca vrea sa importe o cantitate record de zahar, transmite Bloomberg. citeşte...
 Autorităţile din Macao au anunţat marţi închiderea pentru cel puţin două săptămâni a celebrelor sale cazinouri, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. citeşte...
 Compania suedeză Ikea a anunţat joi închiderea temporară a tuturor magazinelor sale din China în contextul epidemiei cu noua tulpină de coronavirus. citeşte...
 Parlamentul European a votat, miercuri seară, Acordul Brexit. 621 de eurodeputaţi au votat pentru, iar 49 împotrivă. citeşte...
 Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat duminică drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|