Ştiri » iulie 2015 » 5 iulie 2015
Ministrul de german de Finanţe: Nu îi vom abandona pe oamenii din Grecia
D, 05.07.2015, ora 11:41 | Finanţe-Bănci | 632 vizualizări
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a afirmat într-un interviu apărut în ediţia de sâmbătă a unui cotidian german că eşecul negocierilor cu guvernul grec era „previzibil”, pentru că Atena „nu vrea niciun program de reforme”. „Cunoşteam datele economice şi, dacă luam în serios declaraţiile făcute de Alexis Tsipras înainte şi după (alegerea sa în ianuarie), atunci puteam şti că guvernul grec nu vrea niciun program de reforme”, a declarat în interviul acordat ziarului de mare tiraj Bild. „Este motivul pentru care am fost de la început foarte sceptic în ce priveşte rezultatul discuţiilor cu guvernul de la Atena. Că scepticismul mi-a fost în cele din urmă confirmat, într-adevăr nu mă miră”, a continuat demnitarul german, adept al unei poziţii ferme în relaţia cu Grecia. „Că vor fi cu (moneda) euro sau pentru moment fără: numai grecii pot răspunde la această întrebare”, a atras atenţia Wolfgang Schaeuble, cu mai puţin de 48 de ore până la referendum.
Toată ştirea pe Capital.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|