Ştiri » decembrie 2012 » 22 decembrie 2012
Ponta, la prima şedinţă de Guvern: ”Urmează negocieri cu FMI pe buget”
S, 22.12.2012, ora 10:51 | Finanţe-Bănci | 1669 vizualizări
La prima şedinţă de Guvern, care a început în această dimineaţă, premierul Victor Ponta a punctat foarte clar faptul că urmează negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pe buget. Altfel, oficialul a spus că trebuie reorganizat Guvernul şi redusă birocraţia. Oficialul a declarat vineri, la Palatul Parlamentului, că a început să lucreze la ordonanţa privind structura Guvernului ”de multe zile, chiar dinainte de alegeri”. ”Întotdeauna după învestirea unui nou Guvern se adoptă o ordonanţă privind structura Guvernului şi atribuţiile şi mâine (sâmbătă - n.r.) mai avem o informare şi măsuri care ţin de combaterea efectelor intemperiilor, însă vom avea şi o discuţie despre pregătirea bugetului, pentru că cei de la Finanţe şi de la Secretariatul General al Guvernului (...) trebuie să lucreze pe noua structură a Guvernului”, a precizat premierul.
Toată ştirea pe Capital.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|