Ştiri » noiembrie 2014 » 10 noiembrie 2014
Premieră la bursă!
L, 10.11.2014, ora 18:37 | Pieţe de capital | 641 vizualizări
Prima emisiune de titluri de stat exclusiv pe bursă, pentru persoanele fizice, ar putea fi anunţată până la finalul anului, apreciază preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel. "Noi am finalizat tot ce a depins de Grupul BVB. Mai sunt câteva elemente tehnice care sunt în afara Grupului BVB, cum ar fi prospectul simplificat, selecţia intermediarului (...) Sper ca anunţul lansării primei emisiuni de titluri de stat, exclusiv pe bursă, dedicată persoanelor fizice să fie în 2015', a declarat, luni, preşedintele BVB, cu prilejul evenimentului Focus Investitori. Proiectul vizează lansarea în premieră de titluri de stat pe bursă pentru persoane fizice, titluri cu o valoare nominală redusă, de 1.000 de lei, faţă de 10.000 de lei la emisiunile actuale intermediate de bănci, astfel încât titlurile de stat să fie accesibile unui număr cât mai mare de persoane.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 10.11.2014
Indici bursieri din 10.11.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Pieţe de capital
 Indicii bursieri europeni au închis şedinta de tranzacţionare de astăzi în creştere. citeşte...
 Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 40,89 milioane de lei (8,47 milioane de euro). citeşte...
 Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
 Principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
 Indicii bursieri europeni au deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|