Ştiri » iulie 2011 » 14 iulie 2011
Prima Casă 4 dă speranţe băncilor pentru ipotecare
J, 14.07.2011, ora 08:33 | Finanţe-Bănci | 741 vizualizări
După ce s-a bucurat de un real succes în primele trei faze, programul guvernamental Prima Casă este o umbrelă sub care băncile doresc în continuare să acorde credite ipotecare. Cele mai multe bănci din cele 21 care au participat în primele trei etape ale programului şi-au expimat interesul pentru Prima Casă 4. Astfel, 16 bănci au semnat până la termenul-limită de 3 iulie protocolul de aderare la Prima Casă 4, plafonul cumulat pentru credite depăşind 1,5 miliarde euro. De asemenea, şapte bănci au demarat deja creditarea în cea de-a patra etapă a programului, ceea ce înseamnă că peste trei sferturi din noul program este deja operaţional. Ultimele două bănci care care s-au alăturat plutonului care demarase creditarea prin Prima Casă 4 sunt Piraeus Bank şi Banca Transilvania. Cu primele trei bănci, în funcţie de plafoanele alocate, deja active (BCR, BRD şi Alpha), Prima Casă 4 pare că a prins viteză, fiind acordate credite în valoare de 21 milioane euro.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 14.07.2011
Indici bursieri din 14.07.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|