Ştiri » octombrie 2012 » 10 octombrie 2012
Prima Casă trece pe lei
Mi, 10.10.2012, ora 00:00 | Finanţe-Bănci | 655 vizualizări
BCR a primit în cadrul acestui program o sumă suplimentară în valoare de 45 milioane de euro, pe care intenţionează să o acorde numai sub formă de credite în lei "Programul «Prima Casă» se bucură de un succes enorm în rândul clienţilor încă de la lansare. Numărul cererilor s-a menţinut într-un ritm constant de la începutul anului, astfel că volumul total al solicitărilor de credite depuse a ajuns să depăşească semnificativ suma pe care BCR o mai are la dispoziţie. Ne dorim să-i ajutăm în continuare pe români să-şi îndeplinească visul de a avea propria locuinţă. Opţiunea noastră de a continua creditarea în cadrului programului „Prima Casă" în moneda naţionala urmează atât recomandările BNR cu privire la încurajarea creditării în lei, cât şi dorinţele clienţilor, ale căror solicitări de creditare în moneda naţională sunt tot mai numeroase", a declarat Ioana Mihai, şef departament Credite Garantate, BCR.
Toată ştirea pe RomâniaLiberă.ro
Curs valutar din 10.10.2012
Indici bursieri din 10.10.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|