Ştiri » septembrie 2012 » 22 septembrie 2012
Prof. dr. Mircea Penescu: Există un vid de legislaţie în decontarea dializei
S, 22.09.2012, ora 09:07 | Sănătate | 806 vizualizări
Managerul Spitalului de Nefrologie “Carol Davila”, prof. dr. Mircea Penescu, a declarat, vineri, 21 septembrie 2012, că există un vid de legislaţie în decontarea dializei. “După externalizarea dializei, am încercat să facem aici, în spital, un nucleu performant pentru 20 – 25 de pacienţi, şi am cerut finanţare de la CNAS, dar am primit finanţare la început pentru patru pacienţi, acum avem finanţare pentru nouă pacienţi. Există un vid legislativ care trebuie rezolvat, respectiv reglementări pentru pacienţii pentru care se iniţiază tratamentul în spital şi pentru cei care vin de la centrele de dializă cu complicaţii la spital şi pentru care se face dializă”, a explicat medicul. Prof. dr. Mircea Penescu a arătat că din aceste motive spitalul a ajuns să acumuleze datorii, numai în ultimul an şi jumătate de 14 miliarde de lei vechi.
Toată ştirea pe Financiarul.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Sănătate
 O femeie de 49 de ani din judeţul Bihor a fost confirmată pozitiv, vineri, cu noul coronavirus, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Este al 89-lea caz confirmat în România. citeşte...
 ”A fost confirmat un nou caz pozitiv în urma testului pentru Coronavirus (COVID-19), respectiv un bărbat de 40 de ani din Hunedoara. Persoana se afla în izolare la domiciliu din 26 februarie, întrucât a revenit în ţară din Italia (Bergamo). În cursul zilei de ieri i-au fost recoltate probe, după ce bărbatul a manifestat febră”, a anunţat vineri Grupul de Comunicare Strategică. citeşte...
 Un nou caz de coronavirus a fost depistat la o persoană de 71 de ani din Suceava, numărul total al celor diagnosticaţi ajungând astfel la şase. citeşte...
 Un băiat de 16 ani din Timişoara este cel de-al cincilea caz confirmat de infectare cu coronavirus din România, el fiind nepotul bărbatului infectat şi internat în cursul zilei de marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. citeşte...
 Autorităţile au anunţat astăzi că au confirmat pozitiv alte două cazuri de infecţie cu coronavirus. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|