Ştiri » august 2015 » 30 august 2015
România, destinaţia de litoral cea mai ieftină din zonă
D, 30.08.2015, ora 12:26 | Turism | 898 vizualizări
România a devenit, în 2015, destinaţia turistică de litoral cea mai ieftină din zonă, comparativ cu locul 4 în anul precedent, în condiţiile în care turiştii cheltuie, în medie, 43,56 euro pentru coşul de vacanţă cu opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, potrivit unui studiu realizat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Scăderea TVA la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în staţiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro, acesta devenind astfel cea mai ieftină destinaţie dintre cele monitorizate. Un studiu efectuat de site-ul Post Office Travel Money monitorizează, anual, preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, în 40 de destinaţii de vacanţa, de pe întreg mapamondul, mai puţin România. FPTR a continuat acest studiu, introducând preţuri pentru produse si servicii similare din ţara noastră.
Toată ştirea pe IncomeMagazine.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Turism
 Primele investiţii majore, după zece ani de la ultima alocare de fonduri de către Ministerul Turismului, în domeniul schiabil Poiana Braşov, vor fi realizate în acest an de Primăria Braşovului. citeşte...
 Numarul turistilor straini care au vizitat Japonia anul trecut a crescut cu 2,2%, la nivelul record de 31,88 milioane, cheltuielile lor ridicandu-se la 4.810 miliarde de yeni (43,6 miliarde de dolari), de asemenea o cifra record, a anuntat vineri Guvernul de la Tokyo. citeşte...
 Aproximativ 225.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, au tranzitat punctele de trecere a frontierei în ultimele 24 de ore, peste 134.000 dintre acestea pe sensul de intrare în ţară. Cel mai tranzitat punct a fost Nădlac II Autostradă, pe unde au trecut circa 46.000 de persoane, infomeză News.ro. citeşte...
 În urma dialogului cu autorităţile naţionale pentru drepturile consumatorilor şi Comisia Europeană, platforma de călătorii Booking.com s-a angajat să schimbe modul în care prezintă ofertele, reducerile şi preţurile. citeşte...
 Acestea vor putea atinge nivelul de cel mult şase salarii minime pe economie. "Trebuie să privim mai mult latura umană, omul trebuie să se relaxeze", spune ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|