Ştiri » septembrie 2011 » 16 septembrie 2011
Şefa FMI: Ne confruntăm cu o criză mondială a neîncrederii
V, 16.09.2011, ora 11:55 | Finanţe-Bănci | 664 vizualizări
Economia globală se confruntă cu o criză a neîncrederii, agravată de „incoerenţa politicilor şi disfuncţii la nivelul clasei politice“, a declarat Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional. Lagarde a lăudat planul de stimulare a pieţii muncii prezentat săptămâna trecută de preşedintele american Barack Obama, arătându-se, de asemenea, mulţumită de declaraţia comună a cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy în ceea ce priveşte situaţia delicată a Greciei. Cu toate acestea, Lagarde a atras atenţia asupra stării sistemului bancar european, adăugând că nu se dezice de declaraţiile făcute în urmă cu două săptămâni, când avertiza că băncile au nevoie urgentă de recapitalizare. Imediat după aceste declaraţii, preţul acţiunilor marilor grupuri bancare din Europa a scăzut, iar o serie de oficiali – miniştri de Finanţe şi guvernatori de bănci centrale – i-au cerut lui Lagarde să-şi clarifice poziţia.
Toată ştirea pe Adevărul.ro
Curs valutar din 16.09.2011
Indici bursieri din 16.09.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|