Ştiri » octombrie 2012 » 11 octombrie 2012
Sima a fost amendat de CNVM cu 10.000 de lei
J, 11.10.2012, ora 19:47 | Pieţe de capital | 526 vizualizări
CNVM l-a amendat joi pe Cristian Sima cu suma de 10.000 de lei pentru că în luna septembrie, când ocupa funcţia de director general al Sibex şi preşedinte CA, a limitat împreună cu alţi doi administratori drepturile de vot ale celor cinci SIF-uri şi ale SSIF Broker în AGA bursei de la Sibiu. Sancţiuni similare au fost aplicate şi lui Paul Gabriel Miclăuş, care atunci era vicepreşedinte Consiliului de Administratie (CA) şi miercuri a fost numit preşedinte al Consiliului, şi lui Alexandru Găitan, care a demisionat la 1 octombrie. Sima a fost revocat miercuri din funcţiile de conducere de la Sibex, deoarece nu a fost prezent la bursă în timpul controlului efectuat de CNVM. El nu mai poate fi contactat de peste zece zile. Potrivit noului preşedinte CA al Sibex, înlocuirea nu are legătură cu informaţiile apărute în piaţa de capital că Sima ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă pe care el o deţinea.
Toată ştirea pe IncomeMagazine.ro
Curs valutar din 11.10.2012
Indici bursieri din 11.10.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Pieţe de capital
 Indicii bursieri europeni au închis şedinta de tranzacţionare de astăzi în creştere. citeşte...
 Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 40,89 milioane de lei (8,47 milioane de euro). citeşte...
 Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
 Principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
 Indicii bursieri europeni au deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|