Ştiri » aprilie 2012 » 23 aprilie 2012
Slovenia, ameninţată cu un scenariu similar celui al Greciei
L, 23.04.2012, ora 09:54 | Finanţe-Bănci | 699 vizualizări
Greva angajaţilor din sectorul public din Slovenia şi eventualul referendum care se prefigurează referitor la implementrea măsurilor inerente de austeritate apropie Slovenia de scenariul "negru" al Greciei - susţine Matej Lahovnik, fostul ministru sloven al economiei, actualmente preşedinte al Consiliului director al firmei "Merkator", menţionând că sindicatele sunt instrumentalizate politic. "Lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla Sloveniei în următoarele luni este acela ca, din cauza unor riscuri ridicate, să nu îşi mai poată vinde acţiunile pe piaţă. În acel moment vom trăi scenariul Greciei" - a declarat el, subliniind, printre altele, că statul dispune încă de şansa de a evita un astfel de scenariu, scrie Rador. Membrii Guvernului din Slovenia vor să reducă salariile funcţionarilor publici şi ajutoarele sociale destinate părinţilor şi şomerilor pentru a consolida finanţele publice, conform unei propuneri făcute, sâmbătă, reprezentanţilor sindicatelor.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 23.04.2012
Indici bursieri din 23.04.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|