Ştiri » iunie 2011 » 2 iunie 2011
Statul a aspirat banii băncilor, economia s-a ales cu praful
J, 02.06.2011, ora 08:40 | Finanţe-Bănci | 761 vizualizări
Faţă de începutul crizei, creditul privat este cu 6,6% mai mare, însă departe de a fi ţinut pasul cu inflaţia. Soldul a rămas relativ sus şi prin faptul că mulţi nu au mai reuşit să-şi plătească ratele. Aproape tot ce au reuşit clienţii să ramburseze a fost absorbit de stat. Izbucnirea crizei nu s-a reflectat brusc pe partea creditului neguvernamental. Creditul privat a fost apărat într-o primă fază de inerţia contractelor negociate în lunile precedente, dar şi de abordarea relativ relaxată a politicienilor, firmelor şi populaţiei în ceea ce priveşte impactul crizei mondiale asupra economiei locale. Când tensiunile şi incertitudinile au început să crească generalizat în pieţe, băncile locale s-au confruntat brusc cu sistarea finanţării de la băncile-mamă. Leul s-a depreciat puternic, ceea ce a afectat capacitatea de rambursare a celor cu credite în valută, dar, în paralel au crescut brusc şi costurile pentru finanţarea în lei, pe fondul degradării încrederii.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 02.06.2011
Indici bursieri din 02.06.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|