Ştiri » octombrie 2013 » 22 octombrie 2013
Uniunea Europeană, la un pas de a intra în incapacitate de plată
Ma, 22.10.2013, ora 19:59 | Finanţe-Bănci | 589 vizualizări
Parlamentului European trebuie să aprobe în procedură de urgenţă plata a 2,7 miliarde de euro suplimentare pentru bugetul din 2013, pentru a evita ca Uniunea Europeană să intre în incapacitate de plată la jumătatea lunii noiembrie. Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European a anuţat că a fost informat de Comisia Europeană de riscul încetării de plăţi la jumătatea lui noiembrie. Acesta a precizat că a cerut pentru marţi o reuniune de urgenţă a comisiei de bugete, pentru a examina fondul problemei, afirmând că, în cazul în care Consiliul (care reprezintă cele 28 de state membre ale UE) va adresa o cerere, un vot va putea fi organizat joi. Comentând cererea Comisiei Europene, şeful grupului Partidului Popular European Joseph Daul s-a arătat critic faţă de cererea Comisiei. 'Cine ne spune că, dacă aprobăm aceşti 2,7 miliarde de euro, Consiliul va mai fi dispus să adopte celelalte două rectificări de buget de 3,9 miliarde de euro şi de 400 de milioane de euro', a spus Daul.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 22.10.2013
Indici bursieri din 22.10.2013
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|